Ce secrete ascunde un păr frumos şi strălucitor
Ştim cu toţii că primăvara, vara sunt anotimpurile când dorim să ne punem în valoare toată frumuseţea de care dispunem. Ţinem cont de multe detalii, inclusiv, şi de păr.
Pentru a afla secretele ascunse într-un păr frumos şi strălucitor, am discutat cu Galina PERJU din s. Dîngeni, specialist la salonul de coafură „GALINA” din or. Ocniţa. Aveţi răbdarea să citiţi interviul până la capăt şi, veţi cunoaşte de ce este atât de important să avem grijă de păr.
— De ce vara părul necesită o îngrijire mai deosebită?
— Vara, precum corpul are nevoie de hidratare, aşa şi părul nostru are nevoie de această hidratare. Razele UV ale soarelui acţioneză negativ asupra sănătăţii părului. Din cauza căldurii părul devine mai uscat, iar rădăcinele se îngroaşă mai repede. Spălărea părului mai des este corect, însă ar trebui să evităm uscătorul de păr. Deci, vara neceită o îngrijire mai deosebită a părului, pentru că este expus în faţa mai multor factori negativi ce-l usucă şi deteriorează.
— Cum să ne protejăm părul pe timp canicular?
— Cel mai important este să nu uităm să protejăm părul de razele UV. Să purtăm pălării sau alte accesorii care ne-ar proteja de razele directe ale soarelui;
Să renunţăm la folosirea uscătorului de păr, a ondulatorului sau a plăcii de întins părul;
Să spălam des părul şi să-l lăsăm să se usuce natural;
Să folosim loţiuni de protecţie, balzam, să hidratăm părul;
Consumaţi mai mult lichid;
În fiecare lună se recomandă de tuns vârfurile despicate ale părului, lăsând părul să se regenereze sau aplicaţi diferite uleiuri care tratează părul uscat şi despicat;
Pieptănaţi mai des părul cu o perie care să nu-l electrizeze. Astfel veţi scăpa de firele moarte şi veţi avea un păr mai lucios şi mai sănătos;
Alimentaţi-vă corect. Consumaţi mult lichid, fructe şi legume;
Evitaţi stresurile, oboseala, căci îţi afectează şi părul – devine mai slab, cade şi, provoacă apariţia mătreţei;
Folosiţi remedii naturale de îngrijire şi strălucire a părului.
- Ce remedii naturale recomandaţi pentru a avea un păr sănătos şi lucios?
Dacă vă cade părul, timp de 10 zile, seara la rădăcină daţi părul cu ulei de ricin şi zeamă de lămîie. Dimineaţa spălaţi părul.
Dacă părul este foarte uscat, daţi-l cu ulei de măsline. Se aplică uleiul pe părul umed, mai ales la vîrfuri, apoi se lasă să se usuce.
Dacă stai la soare, după ce ieşi din apă, la fel unge părul cu ulei de masline sau cu balzam, oricum seara îl speli.
Pentru întărire, clătiţi părul cu infuzie de muşeţel – pentru păr normal; cu gălbenele – pentru păr roşcat sau castaniu; cu infizie din mentă sau salvie – pentru păr gras. La ½ litru de apă fiartă se utilizează 2 linguriţe de plante uscate sau 6 – de plante proaspete. După 15 minute se strecoară. Părul se clăteşte după şamponare.
Încă un remediu natural, pentru a avea părul mai sănătos şi mai strălucitor, clătiţi-l cu o cană de bere. După 5 minute, iarăşi clătiţi-l cu apă. Veţi vedea efectul. Se recomandă o dată pe lună.
- De ce este atât de important să avem grijă de păr?
Vreau să vă spun că lungimea, culoarea, coafura, felul cum arată părul, foarte multe ne spune despre om şi despre sănătatea omului. Părul ne poate influenţa chiar şi destinul.
Un păr sănătos şi strălucitor indică nivelul înalt de energie vitală şi forţa interioară a unei femei. Din cele mai vechi timpuri, părul lung atrăgea sporul în casă, se putea vindeca multe boli. Pentru o femeie, un păr îngrijit mai reflectă și „ordinea” din capul ei. Deaceea nu sunt deloc întâmplătoare vechile ritualuri, prin care aceasta își peria îndelung și minuțios părul înainte de culcare, îndepărtând cu ajutorul pieptenului sau al periei orice energie sau emoție negativă, acumulată de-a lungul zilei, relaxându-și în acest fel trupul, mintea și sufletul.Cîndva părul femeilor măritate, spre deosebire de cel al fetelor tinere, era întotdeauna acoperit – pentru ca puterea lui să fie canalizată doar către familie, dar şi pentru a nu aduce în casă invidia străină, răutatea și alte energii negative din exterior. Pentru o femeie măritată așadar, era o mare rușine să fie văzută în public cu părul descoperit și despletit, ea putând fi catalogată drept ușuratică. Acum, s-a pierdut din semnificaţia părului, s-a păstrat doar la slujitorii bisericii, tradiţia de a purta părul lung, barbă, ce semnifică “antene” prin care primesc energie vitală de origine divină. De acest fapt mai ţin cont şi unele femei gravide care nu-şi tund părul în timpul sărcinii.
Un coafor profesionist și cu experiență va sfătui întotdeauna – dacă vreţi schimbări rapide în viață, să începeţi prin a vă schimba tunsoarea, coafura sau măcar culoarea părului. A tăia părul întotdeauna va avea semnificația de a face un pas în direcția unei schimbări importante în viață. De exemplu, după o boală grea sau o mare neplăcere, e bine ă vă tundeţi. Astfel, vă eliberaţi de energia negativă acumulată în timpul bolii. Însă dacă lucrurile vă stau bine şi nu doriţi schimbări, nu vă tundeţi părul. Se vopsesc într-o nuanţă de roşu, femeile care vor să-şi afirme puterea şi independenţa. Se fac blonde cele care simt că nu primesc suficientă atenţie din partea bărbaţilor. Blondele se consider mai atrăgătoare pentru părbaţi, pentru că par mai tandre şi mai inocente. Brunetele par a fi mai tainice şi mai greu de cucerit. Femeile cu părul despletit dau de înţeles că au nevoie de atenţie. Cele cu părul strîns coc – nu au timp pentru a face faţă unei atenţii sporite.
Deci, nu vă tundeţi niciodată înaintea unor evenimente importante din viața voastră, pentru a nu modifica cursul lor; din timp în timp prindeţi-vă părul în coadă sau împletiţi-l. Măcar în zilele când aveţi nevoie de energie suplimentară. Este foarte util să vă prindeţi sau să vă acoperiţi părul atunci când mergeţi în locuri aglomerate și încărcate negativ din punct de vedere energetic – în piețe, în mari centre comerciale, dar mai ales la spital sau la cimitir; se considera că părul strâns într-un coc „jos” dezvoltă două virtuți importante pentru o femeie – smerenia și ascultarea. O „coadă de cal” sau un coc prinse în creștet îi conferă rezistență fizică și psihică, sporindu-i puterile.
Să țineţi minte, că regenerându-vă părul și protejându-l permanent, atrageți sporul și abundența în casele voastre.
Dacă aveți în permanență un tonus vital scăzut și vă simţiţi stoarse de vlagă – lăsaţi-vă părul să crească!
Dacă vreţi să vă dezvoltaţi intuiția – lăsaţi-vă părul să crească!
În concluzie, părul bogat şi strălucitor este nu numai frumos şi un indicator de sănătate a organismului, ci şi un sorginte, din care izvorăşte această frumuseţe, sănătate, energie vitală, forţă interioară, de la care vin apoi toate realizarile noastre.
Ludmila Podgurschii