Interviu EXCLUSIV cu boxerul olimpic, Octavian Țîcu

Impresionează prin universalitatea cunoștințelor și abilităților, atât sportive, cât și academice. Octavian Țîcu este primul boxer moldovean calificat vreodată la Jocurile Olimpice. Este unicul boxer din lume care a făcut Teză de Doctorat în Istorie, scriind și prima sa carte de istorie, fiind boxer profesionist. A câștigat medalii la 23 de turnee internaționale și s-a bătut cu cinci campioni mondiali.

Octavian Tîcu emană un calm regal și optimism echilibrat, prin care reușește să transmită miraculos publicului adevăruri neîndoielnice. Este un excelent alchimist al proiectelor venite din inimă, prin care seamănă înțelepciune și cultivă minți. Recunoaște că iubește ceea ce face cu o pasiune neabătută. Grație acestei dăruiri viața îi este bogată în împliniri. Mai multe detalii și sfaturi pentru cei care nu încetează să urce scara valorilor, le aflați din interviul acordat de Octavian Tîcu, pentru Edit Media.

La ce vârstă ați început să practicați boxul? De unde a apărut această pasiune?

De mic copil, unchiul meu, Andrei Grosu, fratele mamei, obișnuia să mă provoace, boxând cu mine în joacă.  Îmi ținea palmele și eu loveam în ele. A fost prima inițiere în box, de asta îl consider pe Andrei primul meu antrenor. Boxul, ca probă de sport, l-am început la 17 ani (1989), foarte târziu ar spune unii, atunci când am venit la Chișinău să fac studii la Facultatea de Istorie, Universitatea de Stat din Moldova. Prima mea sală de box a fost biserica din curtea universității, transformată de regimul sovietic în sală de sport, iar cel care mi-a îmbrăcat primele mănuși pe mână a fost Alexandru Ni, profesorul de sport de la USM, care mi-a marcat profund filosofia de sport și viață. Într-un cuvânt, sunt un produs al sportului studențesc. Spartachiada Universităților a fost prima competiție pe care am câștigat-o în anul 1990. După asta, am fost antrenat de alți patru antrenori. Să fiu sincer, inițial, eu n-am luat în serios boxul ca opțiune de viață. Îmi schimbam deseori locul de trai. Întâi, din satul Costuleni, la Ungheni, apoi la Chișinău, la Iași, apoi la Grimăncăuți, Briceni și, la urmă, am revenit din nou la Chișinău. Gheorghe Bugneac mi-a fost antrenor în două rânduri, întâi când m-am mutat de la clubul universitar la școala olimpică de box, apoi după ce am revenit de la Iași la Chișinău, în calitate de profesor universitar, anul 2002.  Constantin Vasiliu m-a îndrumat la Clubul Sportiv Municipal (CSM) din Iași, alături de el am câștigat primul titlu de campion al Republicii Moldova. Anume în Iași, cât am fost la facultate și doctorat, m-am antrenat cel mai mult. Între timp, mi-a fost antrenor la lotul național Alexandr Scripnik, căruia îi datorez convocarea la echipa națională și participarea la primul meu Campionat Mondial (Berlin, 1995). În tot acest timp mergeam și la clubul din Ungheni, acolo unde antrena unchiul meu, Andrei, reprezentând clubul în competiții. Pentru Iași și Ungheni am câștigat trei titluri de campion al Republicii Moldova. Am ocupat locul V la Campionatul European din Danemarca (1996) și m-am calificat la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996). Între 1998-2002 am fost legitimat la Școala de Box de la Grimăncăuți, unde m-a antrenat Petru Caduc. Aici am câștigat alte patru titluri de campion al R. Moldova și am obținut medalia de argint la Cupa Europei din Lvov, Ucraina (1999). În total, în cariera sportivă am câștigat medalii la 23 de turnee internaționale, dintre care șapte turnee Clasa „A” (Grand Prix) și m-am bătut cu cinci campioni mondiali.

 Vorbiți-ne despre cea mai importantă victorie a Dvs de până acum? Cum ați ajuns la ea?

Sunt multe victorii spectaculoase, unele care păreau imposibile, dar prin asta sportul este fascinant. Spre exemplu, primul titlu național pe care l-am câștigat în anul 1995, când am apărut de nicăieri și am bătut doi dintre cei mai buni boxeri moldoveni, care se pregăteau în lotul național pentru Olimpiadă. Sau, calificarea la Jocurile Olimpice de la Atlanta, unde în meciul final de la Campionatul European l-am învins pe Yuri Korleanski din Israel și deveneam primul boxer din istoria independentă a Republicii Moldova, calificat la Olimpiadă. Dar cea mai deosebită este victoria contra lui Yagly Serdar din Turcia, campion european, pe care l-am învins în semifinalele Cupei Europei și mă calificam în finala competiției. Orice victorie la acest nivel de performanță înseamnă nu doar antrenament și pregătire tehnico-tactică, dar și o tărie mentală și psihologică deosebită, pentru că miza și riscurile sunt foarte mari.

Cum depăşiţi oboseala, nervozitatea sau alte stări negative? Mai exact, ce Vă încarcă bateria și care este secretul calmului regal, ce Vă evidențiază din mulțime?

Faptul că am practicat 14 ani boxul, iar opt ani am fost în elita boxului mondial, boxând pe toate continentele și în marile arene sportive ale lumii, m-a călit și m-a format într-un fel aparte. Toate lucrurile pe care le încep le duc până la capăt și îmi doresc să fiu bun în orice domeniu pe care l-am încercat. Fie că a fost vorba de predarea și cercetarea istoriei la universități și institute, fie că a fost vorba de jurnalism, unde am fost editorialist și prezentator tv sau în domeniul politic, când am exercitat funcția de ministru (2013) și deputat în Parlament (2019-2021). N-am frică, n-am emoții, nu simt oboseală, iar dacă și sunt undeva, ele nu-mi copleșesc mentalul și starea interioară de calm, răbdare și perseverență. Sunt focusat asupra finalităților și mă dedic total acestui deziderat. Boxul mă ajută să depășesc orice stare de disconfort, stres și oboseală, atât la propriu, cât și la figurat. Merg la sala de box și fac sport cu regularitate, am familia alături, iar dimineața când mă trezesc am în față tot panteonul de medalii și cupe câștigate de-a lungul timpului, care nu-mi permit să mă predau în fața greutăților vieții.

În viziunea Dvs, ce beneficii poate aduce sportul în viața unui tânăr?

Sportul este un prieten pentru toată viața, dacă știi să-i dedici timp și să te sacrifici pentru el. Îți întoarce înzecit timpul pe care-l acorzi, te transformă miraculos, devii alt om. Acolo găsești alți oameni deosebiți, se nasc cele mai sincere prietenii și relații, pentru că sportul are o comunicare și socializare distinctă, uneori testată și călită în orele îndelungate de antrenament și competiții. Sportul îți dă un nume de campion care-ți deschide toate porțile și te face renumit, o investiție care-ți aduce venit toată viața ca imagine, relații și potențial de dezvoltare. Sportul mai înseamnă un corp sănătos și armonios, o împăcare cu sine și cu alții, bună dispoziție, pozitivism și bucurie în viață. Dacă mai ești și norocos, poți câștiga bani din sport, să-ți asiguri viața, să ai o profesie și o perspectivă de viitor. În plus, prin sport poți călători și vedea întreaga lume.

5 sfaturi de la olimpicul Octavian Țîcu, pentru tinerii boxeri, care tind să devină campioni?

Cred că aceste sfaturi sunt valabile pentru toți cei care vor să reușească, nu doar în sport:

1. Crede în tine. Numai de tine depinde succesul;
2. Victoriile mari înseamnă victorii mici în fiecare zi, începând cu trezirea și terminând cu stingerea;
3. Urmează-ți visul, odată acesta devine realitate, chiar și atunci când nimeni nu crede în asta. Învață să visezi cu ochii deschiși;
4. Muncește fără oboseală și îndoială, depune și mai mult efort când îți este greu sau nu mai poți. La un moment dat, totul ți se va da cu ușurință;
5. Sportul de performanță este doar un segment din viață. Alege o profesie, fă studii și pregătește-te pentru viața post-competițională.

Vă mulțumim respectuos pentru interviul acordat!

Ludmila Podgurschii