Să ne cinstim eroii în viață. Nichita Nosatîi, singurul veteran de război rămas în satul Bîrnova

Trecut prin secole, la vârsta respectabilă de 94 de ani se ţine admirabil. Cuprins de emoții și de retrăirea evenimentelor care i-au marcat viața, Nichita Nosatîi, singurul veteran de război rămas în satul Bîrnova, ne-a spus că-și iubește țara cu sinceritate… A fost luat la război pe când avea 19 ani. A luptat pentru pace, spune eroul nostru, cu ochii plin de lacrimi, ce sclipeau a victorie.

Cel mai greu, a fost la început

Avea doar 19 ani când l-au luat pe front. Inițial, a urmat o instruire în Rusia, unde a și învățat tehnici de luptă și limba rusă. Не знаешь, научим. Не хочешь, заставим, își amintise eroul nostru – Nichita Nosatîi, cu referire la învățarea limbii ruse. Eram cuprins de-o frică tare mare. Vă spun, cel mai greu, mi-a fost de la început. Apoi…m-am deprins. De frică, nu-mi era nici foame. Soarele vedeam puțin de tot. ..Pe front a fost 5 ani.

9 mai – amintiri cu lacrimi de bucurie și durere

Eram la Berlin când s-a anunțat sfârșitul războiului. Toți plângeam. Erau lacrimi și de bucurie, dar și de durere…prin câte am trecut, pe câți am pierdut. În toți acești 5 ani, părinții nu știau nimic de mine. Când am ajuns la Ocnița, m-a cunoscut un consătean care a ajuns înaintea mea în sat și, le-a transmis părinților că eu vin acasă. …S-au adunat toate rudele. Toți plângeau de bucurie și mă cuprindeau, mă priveau ca pe un erou. …Azi – am rămas doar eu, unicul veteran din sat. ..Eram mulți.

Acasă – frica care am simțit-o la război, nu mă lăsa să dorm liniștit

Eu nu puteam crede că sunt acasă și, gata, războiul s-a sfârșit. Mai multe luni au trecut până mi-am revenit și, deacum puteam dormi liniștit. Tata îmi spunea că tare strigam prin somn, mă trezeam, tresăream…adormeam – iarăși strigam că vin tancurile…El…tatăl meu, luni la rând, noaptea stătea lângă patul meu și, se uita cum dorm, mă păzea, apoi mă liniștea când tresăream. Mai târziu mi-a spus că se temea să se culce, ca nu cumva să se trezească ca dintr-un vis, și eu să nu fiu acasă.

Sunt mulțumit de viață

Peste un timp, m-am acomodat cu viața de după război. M-am angajat la Calea ferată, unde am activat peste 30 de ani. M-am căsătorit, copii, nepoți și, sunt mulțumit de viața pe care o trăiesc alături de Maria, soția mea. Împreună, multe am învins. Împreună avem ce ne aminti și cu cine ne mândri, și pe cine aștepta.

Împărații – să se împace! De război, să se știe doar din cărți

Împărații să se împace! Să ție pacea. Războiul – doar prin cărți și ziare.

Dacă pentru unii cuvintele scrise despre adevărul din trecut e o instruire de cuvinte, politică sau influenţă, atunci pentru eroii noștri, cei cu tâmplele argintii de anii trecuți prin război,  înseamnă istorie vie, amintiri cu lacrimi şi sânge.

Să ne cinstim Eroii în viață – icoana prezentului nostru!

Ludmila Podgurschii