Vocaţie sau profesie? A fi asistentă medicală a fost visul ei din copilărie

12 mai – Ziua internaţională a asistenţilor medicali

Vocaţie sau profesie? A fi asistentă medicală a fost visul ei din copilărie

FIŞIER BIOGRAFIC:

Numele, prenumele: ANDREEVA Rodica

Data, locul naşterii: 31.08.1974, comuna Ocniţa

Studii: colegiul orăşenesc de medicină din Chişinău

Funcţia: asistentă superioară, secţie internare şi reanimare a IMSP SR Ocniţa

Starea civilă: căsătorită, 2 copii

• Ce înseamnă pentru Dvs profesia de asistent medical?
• Este viaţa mea. Este visul copilăriei mele care, mulţumesc Domnului, l-am realizat şi, azi cu mândrie pot spune, oricât de obosită aş fi, nu-mi închipui viaţa dacă nu m-aş ocupa cu ceea ce-mi place – a trata bolile şi lua durerile oamenilor.
• De unde, sau cine v-a insuflat dragostea de această profesie?
• Aveam o mătuşă ce activa la Spitalul de la Calea ferată din Ocniţa. Când o vedeam în halat alb, mi se părea că mai frumoasă, mai omenoasă ca ea nu e nimeni. De atunci m-am decis, când voi creşte mare, să fiu şi eu un om frumos, în halat alb şi, să ajut oamenii la durere.
• Au fost clipe când aţi regretat de profesia aleasă?
• Niciodată. Vă spun cu sinceritate, pe tot parcursul vieţii mele niciodată nici prin gând nu mi-a trecut să-mi schimb domeniul de activitate sau să regret de cel ales.
• Activitatea profesională de unde porneşte? Vorbiţi-ne despre treptele urcate până la ziua de azi.
• Mi-am început activitatea, îndată după ce am absolvit colegiul, în anul 1993, în satul natal, la punctul medical. Acolo am întâlnit oameni buni, profesionişti care m-au ajutat foarte mult şi de la care multe am învăţat. După un an şi jumătate am fost transferată să activez în Secţia Pediatrie la Spitalul din Ocniţa. Iniţial mi-a fost foarte greu. Nu puteam vedea copii mici bolnavi, îi auzeam plângând şi mă copleşeau emoţiile. Mai mult ca atât, în secţie era Reanimaţie pentru copii şi salon de terapie intensivă. Cea mai dură încercare pentru mine era decesul vreo unui copil. Veneam acasă şi ziceam că GATA, nu mai pot. Soţul mă liniştea şi a doua zi, cu noi frânturi de curaj păşeam la servicu. În anul 2000 am fost transferată în secţia de reanimare ca asistentă medicală. Am deţinut această funcţie până în anul 2008. După, la propunerea medicului-şef Tudor Iurcu, Dumnezeu să-l odihnească în pace, am fost aleasă în calitate de asistentă superioară în secţia internare şi reanimare. Am încercat să mă opun, motivând că sunt tânără, mi-i frică că nu mă voi isprăvi, însă d-l Iurcu, m-a încurajat foarte mult! Mi-a zis că „mai bine ca tine nimeni nu se va isprăvi. Ştiu că vei face faţă”. Cuvintele dumnealui niciodată nu le voi uita. Îmi dau curaj şi încredere şi azi că voi reuşi să mă descurc în orice situaţie critică. Nu aveţi ideie câte cuvinte de mulţumire şi recunoştinţă le păstrez în suflet pentru acest Om plecat în eternitate. M-a ajutat şi mă susţine mult azi Grigore Smochină, şeful nostru. De 7 ani activez prin cumul şi la Şcoala sportivă din oraşul Ocniţa, în calitate de asistentă medicală. Sunt mulţumită de orice treaptă profesională pe care am păşit până acum.
• Oricum, cât de mult iubiţi profesia aleasă, este ceva ce nu vă place?
• Este. Ordinile de la Minister.
• De ce?
• …mai bine tac. Vă spun doar că mă deranjează atunci când e necesar să salvăm viaţa omului, trebuie să-l întrebăm are sau nu poliţa de asigurare medicală..ş.a..
• Cum reuşiţi să combinaţi familia şi serviciul?
• V-am spus, o mare susţinere am de la soţul meu. Mai ales în privinţa educaţiei copiilor…E foarte înţelegător şi mă ajută în toate. Graţie sprijinului acordat de el, eu pot să mă dedic mai mult serviciului, ştiind că acasă totul este bine.
• Ce ne mai spuneţi la capitolul Familie?
• Sunt mândă de familia mea, de soţ, de copii. Mă bucur mult de succese fiicei care învaţă foarte bine şi, are rezultate în sport. Practică kickboxing. Este multiplă campioană a republicii. Feciorul este angajat în câmpul muncii – un băiat frumos şi zvelt.
• Cum descrieţi colectivul de lucru?
• Colectivul este pentru mine a doua familie. Doar în colectiv putem salva vieţi omeneşti. În colectiv s-a născut şi curajul. Fetele de aici m-au învăţat să fiu tare, să nu cad pradă emoţiilor, să conştientizez că viaţa omului e în mâinile noastre. Mulţumesc Valentinei Marcovna, Ludmilei Tonu, Galina Buga, Natalia Ciubuc – m-au învăţat foarte multe lucruri. Consider că avem aşa un colectiv unit graţie lui Grigore Smochină. Toţi suntem uniţi într-un scop comun – de a salva vieţi omeneşti! Despre fetele din secţia de Internare, pot spune că sunt foarte bravo, agere, deştepte şi receptive. Şi mai am un colectiv, cel de la Şcoala sportivă, în care lucrez cu plăcere şi sunt mulţumită de toţi oamenii care mă înconjoară.
• Ce sfat aţi da tinerilor care sunt în căutarea profesiei?
• Le doresc să privească viaţa prin ochii lor. Să nu se lase influenţaţi de părerea altor persoane. Să-şi urmeze îndemnul inimii şi nu vor greşi!
• Deoarece astăzi este Ziua profesională a asintenţilor medicali, ce urare aveţi pentru toate colegele de serviciu?
• Le doresc sănătate, în primul rând! Răbdare, putere, curaj şi să ne îndeplinim misiunea la cel mai înalt nivel prin bunătate, compasiune şi profesionalism.
• Şi noi vă dorim să vă bucuraţi de rezultate frumoase, atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală. Să purtaţi în suflet stima şi recunoştinţa pacienţilor, iubirea şi atenţia celor dragi să vă lumineze chipul întotdeauna!

Ludmila Podgurschii