Home / Cotidian / 2 aprilie – Ziua mondială a conștientizării autismului

2 aprilie – Ziua mondială a conștientizării autismului

 

Când a aflat rezultatul examinării prin rezonanță magnetică, Irina Biliskii din orașul Ocnița, credea că cerul a căzut peste capul ei. Spune că nu vedea nimic, plângea… Îndată cum a ajuns acasă, a căzut în genunchi în fața icoanelor și striga: Doamne, de ce mie îmi dai această încercare? De ce, Doamne, ai ales anume al meu copil???

 

Bucuria mea – margini n-avea, când am născut-o pe Catiușa

  • Ca să mă înțelegi, eu pe Catiușa am născut-o la 30 de ani. Medicii nu mi-au dat speranță că voi deveni mamă vreodată. Eu nu puteam să cred. Și nu am cedat. Mă rugam foarte mult să devin mamă. Pe la câte Mănăstiri umblam, Rugăciuni spuneam, la Icoane mă închinam, tratament urmam, la Sfânta Matrona mă duceam.. Dorința mea a fost auzită. Eram cea mai fericită când i-am dăruit viață, deși nașterea Catiușei a durat 26 de ore. Am avut o naștere foarte complicată. Însă, bucuria mea – margini n-avea.
  • Irina, când ți-ai dat seama că Catiușa este un copil deosebit?
  • Mi-au spus medicii de la noi, din Ocnița, că trebuie să trec un control cu ea. Avea vreo 2 anișori atunci. Eu nu am acordat atenție. Am zis, ce poate fi rău cu copilul meu? Da, face isterii, capricioasă. Când vorbesc la ea, parcă nici nu mă aude. Trebuia să fac tot ce ea vrea, de altfel, urmau țipete și strigăte că nu știam cum s-o liniștesc. La vârsta de 3 anișori – nici vorbă de oliță. N-o puteam pune. Nu suporta să fie îmbrăcată. Nu puteam să intru cu ea în magazin, căci făcea isterii, se trântea pe jos, își lovea capușorul…nu știam cum să reacționez. Eram atât de naivă. Am mai lăsat să treacă timpul, în speranța că fiica mea e un copil dezmierdat, nu deosebit, căci o iubeam nemăsurabil și-i îndeplineam orice dorință.
  • Totuși, când te-ai decis să pleci cu ea la Chișinău, la control?
  • Îmi amintesc, avea vârsta de 5 anișori. Nici afară cu ea, la terenul de joacă, alături de alți copii, nu puteam sta. Catiușa intra în panică, țipa, putea fi agresivă. Tot auzeam în spate: Ненормальная, никакого воспитания. Am înțeles că trebuie s-o ajut, trebuie să fac ceva. M-am adresat iarăși la medic, la doamna Galina. Mi-a dat îndreptare la Chișinău. Trebuia să trec la psiholog, psihiatru, să fac investigație prin rezonanța magnetică. Desigur, părinții mei, soțul, îmi spuneau că eu exagerez, că doar e răsfățată. Totuși, până a ajunge la Chișinău, am mai deschis ușile multor specialiști din Briceni, Edineț etc, cărora le sunt recunoscătoare. Când am trecut investigația prin rezonanță magnetică, Catiușa deacum avea 6 ani. Atunci i-a pus diagnoza….Foarte greu am primit informația. Zic, răcneam în fața icoanelor și întrebam, de ce eu? În acel moment, s- a apropiat Catiușa de mine și mi-a pus mânuțele în jurul gâtului…Am cuprins-o și eu. De atunci, am înțeles de ce Domnul m-a ales anume pe mine să fiu mama ei.

Am înțeles de ce Domnul m-a ales anume pe mine să fiu mama ei

  • Cum ai înțeles?
  • Prin iubirea necondiționată. Mi-am dat seama că o iubesc atât de mult, și am atâtea puteri în mine ca s-o ajut, să-i fiu alături oricând, cât Domnul va considera că ea are nevoie de mine. Nu întâmplător se spune că copilul este cel mai sfânt dar de la Dumnezeu. Am simțit Darul lui cum s-a lipit de mine atât de strâns. M-am ridicat din genunchi cu ea în brațe și, așa am început o nouă viață.
  • Cum s-a schimbat viața voastră?
  • Au urmat mai multe consultații la psiholog, la psihiatru, alți specialiști. Mi-au spus că, prioritar, în cazul meu, trebuie să fie disciplina. Căci, astfel de copii sunt foarte deștepți, ei ușor pot manipula cu un matur, dacă el nu știe cum să se comporte. Am aflat că ei au o nevoie de o doză mult mai mare de iubire, siguranță, decât un copil obișnuit. Au frică de alți oameni pe care nu-i cunosc, de spațiu necunoscut. Au mâncărime de corp când sunt îmbrăcați, de aceea nu suporta îmbrăcăminte. Mulțumesc Domnului că am dat peste medici buni care îmi dau tratamentul necesar. Zilnic urmăm pastile de liniștire. Periodic ne ducem la control. Lucrez mult cu ea și ne bucurăm de rezultate.

Școala nu este pentru copii cu autism. Lecții individuale – da, sunt pentru ei

  • Acum Catiușa are 8 anișori. Cum se integrează în sistemul educațional?
  • Nu vă imaginați cât de mult am suferit când a venit ziua de 1 septembrie. Știam că nu mă pot bucura de acest moment frumos și important, ca toți părinții cu copii obișnuiți. Apoi, m-am liniștit. Am mulțumit Domnului pentru copilul meu deosebit! Facem lecții individual, la școală, cu dna Natalia. Un pedagog extraordinar. Astfel de copii, precum e Catiușa, sunt foarte sensibili. Ei simt omul care are atitudine sinceră și care nu. Evident, în clasă, alături cu alți copii, este complicat. Ea nu suportă aglomerație, sunete, gălăgie. Simte frică și are nevoie alături să-i fiu, s-o încredințez că e totul bine, că nu e singură, că nimeni nu-i face nimic rău. De aceea, facem lecții individual, după dispoziția ei. Totodată, cu ea lucrează logopedul, dna Lilia, la fel un specialist minunat care, într-adevăr, reușește s-o învețe multe pe Catiușa. Sincer să vă spun, cât de mult m-am bucurat când Catiușa a început să deseneze pereții în casă. Rude de-ale noastre, îmi spuneau, cum tu poți, de unde ai putere, uite ea ce face….Uite, ce-a făcut din pereți. Și ce dacă desenează pereții! Știam că ei nu mă pot înțelege. Eu m-am bucurat că ea, în sfârșit, poate ține în mânuțe un creion, un pix. Eu n-o puteam învăța. Doar mă linișteam că va veni o zi, când Catiușa va putea scrie în caiet, nu pe pereți. Și iarăși, mulțumesc Domnului! Catiușa scrie. Doamna Lilia a învățat-o cum să țină pixul. La școală nu vrea. Are frică de alți copii, mediu. Dar la doamna Natalia – vrea. O iubește. Și însușește ușor. Atât timp cât ea vrea. Desigur, fără disciplină, nicicum. Sunt momente când îmi spune că nu poate, îi spun – poți! Tu ești deșteaptă, frumoasă! Tu poți! Și, slavă Domnului, avem rezultate. În unele cazuri, îi pun condiții. Îi zic: Faci acest lucru, apoi ne ducem unde tu spui. Altfel, nu. Cunoaște la perfecție și alfabetul englez. Vorbește în rusă. Deși, noi în familie, vorbim în română. Medicul m-a atenționat că trebuie să vorbesc cu ea, în limba pe care o va alege. Să nu mă sperii de unele capacități ale ei, căci e ceva normal pentru copii cu autism.
  • Cum vă petreceți timpul liber?

Ea deacum a reținut unele reguli impuse de mine, ce se poate, ce nu se poate. Acasă, orice lucru fac eu, o implic și pe ea. Da, uneori nu mă aude. Trebuie să intru în jocul ei…Ne mai schimbăm cu rolurile, privim povești, discutăm. Un profesor din Rusia mi-a zis că în cazul meu, 20% e munca specialiștilor, iar altele 80% — e munca mea, dacă vreau s-o ajut să fie bine. Desigur, ieșim la terenul de joacă. Acolo sunt mai mulți copii, părinți. Mai înainte îmi era foarte rușine când Catiușa se evidenția. Ea uneori țipă, și nu doar când vrea ceva, dar și când se bucură. Așa își exprimă emoțiile. Asta eu știu, dar nu cunoaște toată lumea. Știți ce este regretabil?

  • Ce este regretabil?
  • Că mulți părinți care cresc copii normali, nu le vorbesc copiilor că în societate pot întâlni și altfel de copii, nu ca ei. Vă spun un caz care m-a emoționat mult: Eram la terenul de joacă. Aud cum pe un băiețel îl strigă mama – Иди сюда, эта девочка та больная с вашего класса….După care acel copil a numit-o pe Catiușa cu un cuvânt murdar. Desigur, am recționat. Cu mama acelui copil n-am avut ce vorbi, iar copilului, i-am explicat că nu toți copii sunt la fel. Că chiar dacă mama ți-a spus că această fetiță e bolnavă, Catiușa nu te-a numit nicicum, nu te-a ofensat cu nimic. Dar tu, fiind copil un copil sănătos, ai numit-o urât.

 

Statul îmi oferă șansa să-mi cresc copilul, să mă ocup cu el și, îmi plătește salariu

  • Irina, cum statul te ajută?
  • În primul rând, fiecare om trebuie să se ajute pe el singur, nu doar să aștepte ajutor din altă parte. De ce spun așa? Cunosc mame care spun că statul nu le dă nimic, nu-i ajută, că e foarte greu să crești un copil bolnav. Eu spun, în primul rând, e copilul tău, ai responsabilitate. Ce ai făcut pentru el? Care uși ai deschis? Nici grupă n-a făcut, nici la evidență nu l-a pus, pentru a urma niște controale elementare. Cum vrei cineva să te ajute, dacă singur nu faci nimic?

Eu am ajutor de la stat. Sincer, sunt foarte recunoscătoare statului că îmi oferă șansa să-mi cresc copilul, să mă ocup cu el și, pentru aceasta îmi plătește salariu. Eu sunt angajată în calitate de asistent personal la copilul meu. Lunar, dau Dare de seamă, primesc diferite ajutoare, indemnizații, am diferite scutiri etc. În această privință, confirm, într-adevăr, statul ne ajută mult! Nu ajută pe cei care nu cer. La mine acasă n-a venit nimeni să mă roage să se ocupe cu copilul meu sau să-mi deie bani. Trebuie să fie dorință, răbdare și credință nestinsă!

  • Cum îți încarci bateria? Depui zilnic o muncă enormă, practic, fără zile de odihnă?
  • Ea îmi descarcă bateria, ea și mi-o încarcă. Sunt cea mai fericită mamă, căci Dumnezeu mi-a încredințat acest copil deosebit, atât de sensibil, atât de autentic, de la care am învățat iubirea adevărată, necondiționată, care mă înalță și-mi dă Putere. Se spune că niciodată Dumnezeu nu-ți dă ceea ce nu poți duce. Dacă m-a ales, înseamnă că pot! Și-i mulțumesc zilnic pentru această încredere! Apropo, am învățat-o și pe Catiușa rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu. Ea s-a obișnuit, nu ne culcăm până nu strângem jucăriile, ne spălăm și spunem rugăciunea, apoi la somn. Ea adoarme, eu o admir. Apoi, am eu o pasiune, pe care o practic doar noaptea, când ea doarme. Brodatul cu biser. Cele mai multe lucrări, sunt icoanele cu biser.
  • Le faci doar pentru tine?
  • Din start, desigur, făceam doar pentru mine. Am un perete plin cu icoane. Apoi am început a face cadouri, după care, lucrările au fost apreciate de mulți oameni, și acum, mai mult fac la comandă. Le realizez peste hotare. Acolo altfel sunt prețuite lucrările manuale. Se întâmplă să lucrez și după miezul nopții, uneori, până la 5 dimineața. Îmi place mult! Chiar dacă dorm câteva ore, eu mă trezesc fericită, căci am o nouă zi, cu noi provocări la care trebuie să facem față, împreună cu Catiușa.

 

Copilul cu autism nu e un copil bolnav, este doar unul deosebit, cu cerințe mai deosebite

  • Ce mesaj ai pentru mamele care, la fel ca tine, cresc copii speciali?
  • Să fie Mame! Să nu-și abandoneze copilul, să nu-l lase în grija nimănui. Statul ne oferă această posibilitate să fim alături de ei și să fim salarizați pentru asta. Să nu le fie frică de greutăți! Să aibă credință în Bunul Dumnezeu! Să-și iubească copilul cu toată inima ei de mamă! Nu este un copil bolnav, este doar unul deosebit, cu cerințe mai deosebite! De obicei, astfel de copii, sunt foarte talentați și, doar prin dragostea mamei, răbdarea și credința ei, copilul se va manifesta în viitor. Sunt copii aleși! Și noi, părinți aleși!
  • Ira, îți mulțumesc foarte mult că ai avut curajul să vorbești deschis despre ceea ce mulți tac, ascund, consideră o rușine. Dar, de fapt, să crești un copil autist, prin exemplul tău, e o Misiune Divină! Să credem că datorită acestor copii, lumea se va schimba.

Ludmila Podgurschii

 

  1. S. Conform datelor oficiale internaționale, în fiecare an se nasc cu 13% mai mulți copii cu autism

About rciumac

Check Also

«Siguranța prin recensământul armelor: Controlează, Raportează, Protejează»

Inspectoratul de Poliție Ocnița se alătură Campaniei «Siguranța prin recensământul armelor: Controlează, Raportează, Protejează» Inspectoratul …

Добавить комментарий