Ion Gumenâi, originar din s. Bîrnova: „Istoria începe cu povestea familiei tale”

Raionul Ocnița are oameni de valoare, care fac cinste locurilor natale oriunde s-ar afla în lume. Un astfel de exemplu este domnul Ion Gumenâi, născut în satul Bîrnova, astăzi doctor habilitat în istorie, profesor universitar, om care a urcat treaptă cu treaptă în carieră, păstrând mereu vie legătura cu originile.
Am discutat cu domnul Ion Gumenâi într-un  cabinet din cadrul Agenției Naționale a Arhivelor – locul în care documentele prind glas și devin izvoare pentru viitor. Mi-a făcut plăcere să-l cunosc, să discutăm despre istorie, valori, rădăcini și rost.

Domnule profesor, ce înseamnă pentru dumneavoastră satul natal?
Sunt mândru că m-am născut în satul Bîrnova, o localitate cu o istorie veche, chiar mai veche decât Chișinăul, fiind atestată în anul 1432. În Evul Mediu, era în proprietatea unuia dintre cei mai bogați boieri ai Moldovei – Mihail Dorohoi. Se spune că numele satului provine de la „bârnă”, dar eu consider că are legătură cu Mihail Barnovschi, căruia i-au aparținut mai multe localități cu numele Bîrnova  – inclusiv lângă Iași și în Ucraina… Istoria satului Bîrnova e profundă și demnă de cunoscut.

Cum ați început drumul în educație și carieră?
M-am născut în anul 1972 și am urmat o școală foarte bună în satul natal, care mi-a pus temelia formării personale. Apoi am învățat la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, după ce am continuat studiile superioare  la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat doctoratul și apoi cariera universitară la Universitatea de Stat din Moldova. Din 2016 sunt doctor habilitat, iar în 2025 am primit titlul de profesor universitar.

Sunteți implicat și în activitatea Arhivelor Naționale. Ce înseamnă acest spațiu pentru dumneavoastră?
Pentru un istoric, arhiva este o comoară vie. Acolo se păstrează peste 1,6 milioane de unități de păstrare – documente prețioase, fiecare dintre ele fiind un izvor de informație. Să lucrezi cu aceste izvoare e un privilegiu. De aceea, activitatea mea în cadrul Agenției Naționale a Arhivelor s-a adăugat firesc iubirii mele pentru cercetare și istorie.

Cum s-a schimbat percepția dumneavoastră despre istorie, de-a lungul timpului?
În școala din sat, am învățat doar Istoria URSS. Când am ajuns la Iași, am descoperit adevărata istorie a neamului nostru. A fost o revelație. Profesorii de acolo — de excepție. Le mulțumesc pentru ce ne-au învățat.

Cum putem promova istoria astăzi, într-o epocă a tehnologiei rapide?
E greu. Cititul nu mai e „la modă”. Pe vremuri, nici nu erai admis la examen fără fișa bibliografică. Astăzi? O istorie a neamului pe TikTok… nu știu cât sens are. Eu cred că trebuie să începem cu istoria personală – a familiei, a localității natale. Prin lucruri simple. De exemplu, eu știam că tatăl meu are frați: bădița Ștefan, bădița Luca, bădița Filip. Dar de „bădița Traian” am auzit doar în colinde. Tot mă întrebam cine este. Abia la facultate, la Iași, am aflat cine a fost de fapt Traian, împăratul roman.
Și mi s-a luminat totul…
Din păcate, un timp îndelungat am învățat istoria doar pe ciocniri și violențe străine. Dar dacă luăm partea frumoasă a istoriei? … Fiecare familie, fiecare localitate din țara noastră are o poveste. Dacă o cunoști, o poți iubi și o poți apăra.

Cum priviți munca profesorilor de istorie din școli și licee?
Ca profesor universitar, mă înclin în fața profesorilor de gimnaziu și liceu. Ei predau istoria integral, de la antichitate până în prezent. Ei au acel „aluat” pe care îl frământă și formează conștiințe. Noi, în universitate, suntem specializați. Ei duc greul.

Ce înseamnă să fii român, în opinia dumneavoastră?
Suntem români pentru că suntem parte a Imperiului Roman, iar identitatea noastră este o moștenire vie a limbii, culturii și valorilor latine.

Ce calitate apreciați cel mai mult la oameni?
Cinstea. Ea așază totul la locul lui. Un om cinstit e un om întreg.

Ce este cel mai important în viață, pentru dumneavoastră?
Fără îndoială, familia. Fericirea… e o întrebare veșnică. Dar pentru mine, înseamnă să-i văd pe copiii mei realizați, să știu că toți cei din jurul meu sunt bine, că nu sunt în plus și că pot ține ritmul vieții fără să-mi pierd sensul.

Pentru ce spuneți „mulțumesc” lui Dumnezeu?
Pentru părinți, pentru satul meu, pentru oamenii din mahala… Pentru Chișinău, chiar dacă la început am fost dezamăgit că oamenii nu-mi răspundeau la „bună ziua”. Și, mai ales, pentru Iași, orașul tineretii și al formării mele. Mulțumesc profesorilor, oamenilor de lumină care mi-au ghidat drumul. Îi consider ca niște dumnezei pe pământ.

Un gând de încheiere?
Să fim simpli. Să prețuim adevărul și sinceritatea. Asta ne va ajuta să rămânem oameni, în orice timpuri.

Interviu realizat de Ludmila Podgurschii