A două ședință a Grupului de Acțiune Locală (GAL) organizată în raionul Ocnița
La 19 octombrie, în incinta primăriei Ocnița s-a desfășurat a două ședință a Grupului de Acțiune Locală (GAL). Au participat reprezentanți din cele 4 localități care au depus Aplicația în cadrul proiectului ”Activități LEADER în Moldova” — s. Lipnic, s. Gîrbova, s. Bîrnova și orașul Ocnița și, din cele 6 localități atrase în proiect — Naslavcea, Lencăuți, Verejeni, Sauca, or.Frunze, Mereșeuca. Aceste localități vor beneficia de proiectul ”Activități LEADER în Moldova”, finanțat de Polish Aid și implementat de Soludarity Fund Pl in Moldova.
Prima ședință de lucru a fost desfășurată la Lipnic, în luna septembrie. Astfel, la a II întrunire, au venit autorități locale, agenți economici, voluntari ai AO Paradis, Implică-te și Tu, precum și reprezentanți ai societății civile din localitățile menționate mai sus, cu scopul de a afla mai multe detalii ce țin de implementarea proiectului Activități LEADER în Moldova.
Conform agendei, Ana Cerneva a vorbit despre activitățile planificate în cadrul implementării acestui proiect. După formarea Grupului de Acțiune Locală (septembrie 2018 – februarie 2019), va urma selectarea ideilor de proiect, ca mai apoi, să urmeze identificarea domeniilor de dezvoltare și elaborarea Planului Strategic de Acțiune pentru GAL și, semnarea Acordului de Parteneriat Teritorial de membrii GAL-lui (martie 2019). A II etapă de activități va cuprinde crearea echipei de management GAL; organizarea concursului de granturi pe întreg teritoriul GAL; implementarea primelor proiecte pe teritoriul GAL (iulie-septembrie 2019). Din partea echipei va fi asigurată îndrumare și asistență tehnică la fiecare etapă, a menționat Ana Cerneva.
Vitalie Jereghi a vorbit participanților despre Dezvoltarea locală durabilă, ce înseamnă și pe ce se bazează.
Participanții au fost supuși și unui exercițiu practic. Conform localităților ce le reprezintă, ei au format echipe de lucru și, astfel, sub egida Anei Cerneva și Vitalie Jereghi, au identificat resursele locale, după care, fiecare lider de grup a prezentat totalurile.
Împreună au stabilit că următoarea ședință se va desfășura la Lencăuți, la data de
14 noiembrie.
Astfel, Grupurile de Acțiune Locală, prin crearea parteneriatelor dintre liderii sectorului public, civic și de afaceri din comunitățile învecinate, vor participa la dezvoltarea rurală, vor conveni asupra strategiilor locale integrate de dezvoltare rurală. De asemenea, vor fi responsabili pentru identificarea și implementarea proiectelor și acțiunilor de dezvoltare locală. Fiecare GAL va acoperi cel puțin trei localități învecinate, cuprinzând o populație de cel puțin 10.000 de locuitori.
A moderat Ana Cerneva și Vitalie Jereghi, reprezentanți ai ”Solidarity Fund PL” în Moldova.
Ludmila Podgurschii, reporter EDIT Media
Edit Ocnita Editie WEB raionul Ocnita






