În perioada 19-22 mai, pe ringul deschis al Școlii Sportive din Orhei, s-a desfășurat Campionatul național între boxerii cu vârsta cuprinsă între 15-16 ani.
La competiție au participat aproximativ 150 de boxeri din întreaga republică. La Orhei au venit și boxerii Școlii Sportive din Ocnița, filiala Otaci, însoțiți de antrenorul Vadim Mariniuc.
Directorul Școlii Sportive Ocnița, Eduard Tintiuc a menționat că acest Campionat are drept scop de a identifica pe cei mai puternici boxeri, pentru participare în Campionatul European din luna iulie a acestui an, la Tbilisi.
Eduard Tintiuc: Împreună cu Direcția Învățământ a Consiliului Raional Ocnița, am oferit tot suportul necesar pentru ca ai noștri tineri boxeri să participe în acest Campionat. Astfel, le dăm posibilitate să-și demonstreze performanțele în lupta cu alți semeni și să-și realizeze ambițiile pe ring de nivel nu doar raional, dar și republican, ca mai apoi, să-i vedem în Campionate europene și mondiale, ca să proslăvească sportul moldovenesc și țara.
Antrenorul Vadim Mariniuc a menționat rezultatele acumulate de boxerii ocnițeni, în cadrul competiției desfășurate la Orhei, în perioada 19-22 mai:
I loc – LEHCUN ANTON din Berezovca, premiat cu medalia de aur.
III loc – Viteazi Nichita din Călărășeuca, premiat cu medalia de bronz.
III loc – Motuzoc Ivan din Călărășeuca, premiat cu medalia de bronz.
III loc – Valigurschii Ilia din Vălcineț, premiat cu medalia de bronz.
Vadim Mariniuc: Sunt mulțumit de luptele tinerilor boxeri, în special, sunt mândru de selectarea lui Anton Lehcun la participarea în Campionatul European din Tbilisi. În cadrul acestui Campionat, Anton a ieșit învingător în 4 lupte. Nichita, Ivan și Ilie, au învins în 2 lupte.
Eduard Tintiuc, directorul Școlii Sportive Ocnița: Aduc sincere mulțumiri antrenorului de box, Vadim Mariniuc, precum și participanților noștri în această competiție. Lui Anton îi urez succes și, desigur, ca de fiecare dată, vom acorda suport și susținere pentru dezvoltarea și promovarea sportului și a modului sănătos de viață.
Tânărul boxer Anton Lehcun, sportiv ai Școlii Sportive Ocnița, filiala Otaci, va concura în iulie la Campionatul European din Tbilisi, Georgia.