VIDEO. Deschiderea oficială a Centrului Comercial TINCOMERȚGRUP din Ocnița
În orașul Ocnița, s-a deschis cel mai mare Centru Comercial pentru vânzarea materialelor de construcții. TINCOMERȚGRUP este o idée de familie, transformată într-o afacere de succes. Frații TINTIUC Eduard și Sergiu, originari din satul Clocușna, au demonstrat că și acasă poți pune pe picioare o afacere.
La deschiderea oficială a Centrului Comercial TINCOMERȚGRUP, fondatorii TINTIUC Eduard și Sergiu au fost întâmpinați cu aplauze de sute de oameni veniți la eveniment.
Intenția de deschidere a magazinului pe teritoriul orașului Ocnița, a fost salutată și de primarul Ion Ciumac care, a promis că microbuzele de rută orășenească vor ajunge și la noul magazin, la poarta căruia a fost construită și o stație de așteptare a transportului public.
Compania TinComerțGrup a fost inițiată cu 9 ani în urmă. În toți acești ani, alături de frații Tintiuc, cot la cot muncesc și soțiile lor – Aliona și Irina care, la fel au fost întâmpinate cu aplauze de către public.
Odată cu deschiderea acestui Centru Comercial au fost create peste 60 locuri de muncă pentru locuitorii raionului Ocnița. În scena improvizată au fost invitați toți angajații care și-au asumat responsabilitatea să deservească calitativ consumătorii.
Cuvinte de felicitare și susținere, cu prilejul deschiderii noului magazin, au răsunat din partea mai multor invitați de onoare, parteneri, dileri, distribuitori, furnizori și consumători.
Momentul culminant al evenimentului a fost tăierea panglicii și intrarea clienților în noul magazin, de unde pot fi comercializate peste 18 mii de produse, de la materiale de construcție şi echipamente pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie şi finisaj, până la un sortiment larg și variat de produse casnice, în stocuri aproape nelimitate şi la preţuri competitive. Primii zece cumpărători au beneficiat de o surpriză din partea magazinului.
Afacerea de familie a fraților Tintiuc este dedicată oamenilor puşi pe treabă, indiferent că este vorba de construcția sau modernizarea locuinței sau a biroului. Ofertele de produse şi servicii de suport sunt prezentate într-un format inovator, adaptat cerinţelor clienţilor, pe o suprafaţă de 2 200 de metri pătraţi în magazin.
Partea oficială de deschidere a Centrului Comercial TinComerțGrup a fost moderată de Mariana Popescu.
A finalizat evenimentul cu un concert susținut de trupa Carla’s Dreams.
Video: Ruslan Ciumac
Text: Ludmila Podgurschii