Home / Cotidian / Deschiderea oficială a Centrului de Tineret din orașul Ocnița

Deschiderea oficială a Centrului de Tineret din orașul Ocnița

Deschiderea oficială a Centrului de Tineret din orașul Ocnița

Recent, a avut loc deschiderea oficială a Centrului de Tineret din orașul Ocnița. Evenimentul a fost organizat de către AO Paradis, în colaborare cu Autoritățile raionului de nivelul II și I. Nemijlocit, în activitate au fost implicați și tinerii.

Centrul de Tineret din Ocnița a fost creat la inițiativa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și, totodată, la inițiativa tinerilor ce fac parte din echipa de voluntari Implică-te și Tu, AO Paradis. Ideea a fost susținută și realizată cu suportul Consiliului Raional Ocnița și AO Paradis, cea care a implementat proiectul „ Tineretul în Centrul Atenției” , în cadrul proiectului “Acces pentru succes: parteneriate de dezvoltare durabilă”. Proiectul a fost finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului “Susținerea măsurilor de promovare a încredirilor” și Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei, în cadrul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare –Asistența Poloniei, implementat de către Consorțiul de organizații Repezentanța Solidarity Fund PL în Moldova, în parteneriat cu AO „ECO-Contact „, OO „Ecospectr” și AO „Mostenitorii”.

Startul evenimentului a fost dat prin tăierea panglicii roșii, semn că Centrul de Tineret poate să-și înceapă activitatea. Panglica a fost tăiată de către Bartłomej Zdaniuk, Ambasadorul Republicii Polone în Moldova; Tomasz Horbowski, Solidarity Fund PL în Moldova; Angela Crucichevici, vicepreședinte de raion; Andreea Goroh, președinta Consiliului raional al Tinerilor Ocnița.

La sărbătoarea dedicată tinerilor din Ocnița au fost prezente mai multe autorități, precum și reprezentanți ai Parlamentului RM, ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ai Consiliului Național al Tinerilor din Moldova etc. La rândul lor, oficialii au venit cu un mesaj de îndrumare pentru tineri și, au adresat cuvinte de mulțumire organizatorilor și tuturor partenerilor, grație cărora a fost posibilă realizarea acestei inițiative.

 

Bartłomej Zdaniuk, Ambasadorul Republicii Polone în Moldova: …Este important că există dorința de a face lucruri frumoase. Acest proiect s-a încadrat în programul Acces pentru succes, finanțat de Polonia, implementat de AO Paradis și Благотворительный фонд Сердце din Bender. Scopul a fost de a crea noi legături, noi poduri între ambele maluri ale Nistrului, între organizațiile neguvernamentale, ca oamenii să se cunoască mai bine, să colaboreze și să creieze lucruri frumoase…

Irina Lozovan, deputat în Parlamentul RM: …Mă bucur să fiu prezentă la acest eveniment. Dragi prieteni, în primul rând, vreau să mulțumesc tuturor care au fost implicați la realizarea proiectului, în special, un mare mulțumesc Excelenței sale, Ambasadorul republicii Polone în Moldova, pentru suportul financiar. Este important să investim în tineri, căci ei constituie fundamentul unei țări dezvoltate și prospere…

Angela Crucichevici, vicepreședinte de raion: …Este o sărbătoare a tinerilor din raionul Ocnița. Lipsa unui local al tinerilor era o problemă de mai mulți ani. În sfârșit, visul lor a devenit realitate și, de astăzi, ei au unde se aduna, comunica și interacționa. Din partea Consiliului raional va fi susținere și în continuare. Vă urez succes, să fiți plini de energie și idei creative...

Tomasz Horbowski, Solidarity Fund PL în Moldova:Susținem și activitatea locală 33 de Vaduri. Suntem implicați și în proiecte de dezvoltare urbană. Și, la deschiderea Centrului de Tineret din Ocnița, Polonia și Uniunea Europeană au investit mijloace financiare, prin proiectul Acces pentru Succes, implementat de două organizații neguvernamentale AO Paradis din Ocnița și Благотворительный фонд Сердце din Bender. Din numele fundației Solidarity Fund PL în Moldova, împreună cu Irina Arpentii, vă dorim prosperare și, fie ca acest Centru să devină un izvor de creație și dezvoltare pentru voi, tinerii din Ocnița...

Alla Toncoglaz, șef-adjunct, Direcția Educație a CR Ocnița: …Un asemenea local era o necesitate pentru generația în creștere… Dragi tineri, vă urez mult curaj, ambiție și perseverență! Aveți încredere în propriile forțe, îndrăzniți să pășiți spre noi începuturi, fiți responsabili și iubitori de cunoaștere, manifestați abilitate și demonstrați talente. Bucurați-vă și profitați de această ocazie care vă oferă posibilitatea de creare și dezvoltare a personalității voastre. Direcția Educație este deschisă pentru a vă acorda suport și îndrumare.

Lilia Hropotinschii, AO Paradis:  Mulțumesc tuturor pentru prezență. Mulțumesc pentru implicare și susținere la realizarea proiectului în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării; Consiliul Raional Ocnița, Solidarity Fund PL în Moldova. Mă bucur că tinerii au a lor Casă, unde se pot întruni și comunica. AO Paradis activează cu a patra promoție de voluntari. Numărul tinerilor de a practica voluntariatul, de implicare civică este în creștere. Dacă până acum, împreună cu ei, am reușit să implementăm multe proiecte, sper că, odată cu apariția acestui Centru, tinerii se vor orienta spre noi activități, vor fi mai deschiși pentru noi provocări și fapte bune...

Laurențiu Racu, reprezentant al Consiliului Național al Tinerilor din RM: Am asistat la inaugurarea Centrului de tineret din or. Ocnița, ce a fost posibilă grație unei colaborări frumoase dintre societatea civilă și administrația publica locală. Pentru ca această colaborare să fie una sistematică și de lungă durată, cu această ocazie, am vorbit reprezentanților APL despre crearea Comisiei de co-management în regiune și am discutat cu tinerii despre funcționarea unei astfel de comisii. Ținem să mulțumim tinerilor din cadrul centrului și AO «Paradis» pentru primirea caldă și le dorim multe alte succese pe viitor!

Vadim Martîniuc, manager, Centrul de Tineret din Ocnița: Pentru tineri este un eveniment foarte important, deoarece până acum nu am avut un local al nostru pentru a ne întâlni și proiecta activități, ce contribuie la dezvoltarea noastră, dar și a societății. Aici vom putea să descoperim talente, să stabilim prietenii, să realizăm idei etc. Mulțumim conducerii raionului pentru susținerea permanentă și tuturor care au contribuit la deschiderea Centrului de Tineret din Ocnița.

????????????????????????????????????

Evenimentul a fost întregit de un program artistic prezentat de Centru de Tineret, Casa de Cultură Ocnița, Școala de Arte Teodor Negară, Fondul de Caritate Сердце din Bender.

A finalizat activitatea cu o vizită în teritoriu și prezentarea proiectelor implementate din sursele Uniunii Europene și Polish aid.

Ludmila Podgurschii

About rciumac

Check Also

«Siguranța prin recensământul armelor: Controlează, Raportează, Protejează»

Inspectoratul de Poliție Ocnița se alătură Campaniei «Siguranța prin recensământul armelor: Controlează, Raportează, Protejează» Inspectoratul …

Добавить комментарий