Home / Cotidian / Flori și pomi decorativi  la LT Mihail Sadoveanu din orașul Ocnița

Flori și pomi decorativi  la LT Mihail Sadoveanu din orașul Ocnița

 

 

În ajun de Paști, la LT Mihail Sadoveanu din orașul Ocnița s-au plantat 800 de flori și 200 pomi decorativi.

Acțiunile de plantare și înverzire a teritoriului s-au desfășurat grație proiectului ASALT (Acțiune, Schimbare, Atitudine, Lider, Tineret), în parteneriat cu proiectul Revitalizare urbană. Proiectul Acțiune, Schimbare, Atitudine, Lider, Tineret este implementat de Asociația Obștească PARADIS, în cadrul “Programului de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD”.

Lilia Hropotinschii, coordonator de proiect, susține că ASALT își propune să mobilizeze tinerii din or.Ocnița în activități de protecție a mediului. Prin urmare, proiectul răspunde nevoilor de cunoaştere a normelor de educaţie ecologică, de popularizare a lor unui public cât mai larg, dar şi de prevenire a poluării în mediul urban. În context, mulțumește direcției LT M. Sadoveanu pentru parteneriatul creat și receptivitate la organizarea activităților din cadrul proiectului.

Tinerii voluntari ce fac parte din echipa AO PARADIS, “Imlică-te și TU“ spun că sunt conștienți de relația lor cu un mediu mai curat, mai sănătos. Astfel, tinerii voluntari sunt implicaţi în explorarea în profunzime a subiectelor extrem de specifice din domeniul mediului şi generarea și implementarea soluțiilor la nivelul comunităţii.

Pentru procurarea și plantarea florilor și pomilor decorativi s-au cheltuit 41 510 lei din fondul de Granturi Mici GEF, 50% — este contribuția din partea proiectului Revitalizare urbană, unde ca parteneri sunt primăria orașului Ocnița și fondul de Granturi Mici din Polonia.

Implementarea proiectului ASALT presupune mai multe activități, precum:

  • Realizarea unei perdele forestiere de protecție pe un  teren de 5 ha;
  • Amenajarea 0,4 ha de teren aferent iazului din parcul din preajma zonei Iubileinîi;
  • Plantarea de pomi și flori terenurilor aferente caselor de locuit din zona Iubilenîi;
  • Atelier de lucru cu tema: Implicarea tinerilor în acţiuni de protecţie a mediului şi de promovare a educaţiei ecologice,
  • Ateliere de lucru cu tema:Trăim într-un mediu curat;
  • Campania de informare și constientizare a cetătenilor în legătură cu problematica deșeurilor și a protectiei mediului;
  • Organizarea evenimentelor publice privind protecția mediului înconjurător și importanța acțiunilor desfășurate în proiect.

Costul total al proiectului este de peste un million de lei sau 76 061, 4 dolari.

Pentru EDIT Media, informația a fost oferită de Lilia Hropotinschii

 

About rciumac

Check Also

ANUNȚUL PUBLIC privind consultarea studiului privind evaluarea biodiversității („Rețele de aducțiune și bazin de acumulare a apei pentru irigarea terenurilor horticole în extravilanul s. Unguri, r-nul Ocnița”)

18_2603_2026 din 19.01.2026 AM_7d0646eb-52ed-4cfc-b424-f9276eba5b28 ANUNȚUL PUBLIC privind consultarea studiului privind evaluarea biodiversității („Rețele de aducțiune …

Добавить комментарий