Home / Educatie / Primul clinchet de clopoţel  la Gîrbova

Primul clinchet de clopoţel  la Gîrbova

Elevii din întreaga țară au început un nou an de studiu, iar cei mai mici au păşit pentru prima dată pragul şcolii.Şi la Gîrbova acest eveniment s-a desfăşurat într-o atmosferă deosebită.Anul acesta s-a renunţat la careul tradiţional.

Sărbătoarea s-a început cu o defilare a elevilor gimnaziului însoţiţi de diriginţi.Copii purtau baloane şi pe chipul lor se citea voia bună şi buna dispoziţie.Evenimentul a fost moderat de directorul adjunct pentru educaţie, Velişco Rodica.

Un moment aşteptat de către toţi cei prezenţi a fost intrarea pe portiţa şcolii a elevilor clasei întâi, însoţiţi de educatoarele de la grădiniţă, doamnele Marcoci Margareta şi Tcaci Maria. Cu flori în brațe, cu ghiozdanele cât ei de mari în spate și cu multe emoții.Așa au venit la școală, astăzi, toți bobocii din clasa a I.

Cu un cuvânt de felicitare către copii, profesori şi părinţi a venit directorul gimnaziului,doamna Cerneţcaia Anjela.Din mesajul de felicitare putem desprinde următoarele gânduri:

,,Astăzi catedrala timpului şi-a deschis larg uşile pentru a întâmpina una din sărbătorile primordiale în devenirea personalităţii — ,,Ziua Cunoştinţelor”.

Zilele de vacanţă pline de relaxare au trecut.Anotimpul belşugului,Măria sa Toamnă a sosit cu aromele ei din vii şi livezi şi ne anunţă începerea unui nou an şcolar 2019-2020.

Gimnaziul nostru şi-a redeschis iarăşi larg uşile pentru a vă întâmpina cu drag, dragi elevi.Atât de frumoase sunt astăzi potecile satului, atât de viu colorate.Zeci de copilaşi , cu flori în mână, grăbiţi şi-au îndreptat paşii spre şcoală, pentru a-i aduce zâmbet, curaj şi dragoste, unde îşi vor regăsi profesorii dragi, colegii şi prietenii.

Noi, profesorii vă aşteptăm, dragi elevi, dornici de carte, cu noi energii şi puteri pentru a obţine şi mai bune rezultate comparativ cu anul precedent.”

La sărbătoare au fost prezenţi şi oaspeţi: primarul de Gîrbova Seinic Iurii şi poliţistul de sector Slivca Marian.

Cu un mesaj de felicitare a venit şi primarul localităţii, Seinic Iurii.Domnul primar a reiterat importanţa acestei zile atât pentru elevii mai mari, dar mai ales pentru micuţii din clasa intâia.Prima zi de şcoală pentru ei înseamnă intrarea într-o lume nouă, plină de mister. Le-a urat să urce cu succes treptele cunoaşterii ghidaţi de învăţătoarea Velişco Rodica şi silindu-se la carte să ajungă departe.

În continuare li s-a dat cuvânt boboceilor.Cu poezi şi cântece i-au înduioşat pe cei prezenţi la sărbătoare.Au promis să fie disciplinaţi şi silitori la carte.Cu prilejul primei zile de şcoală micuţii au primit în dar câte un nou şi frumos colorat Abecedar.Cei mai curioşi din fire nu au mai avut răbdare şi l-au răsfoit chiar îndată.

Cu o urare către noii învăţăcei au venit colegii lor mai mari, elevii clasei a IX-a, dorindu-le  succese, sănătate și multe cunoștințe.Apoi luându-i de mânuţă i-au condus în clasa lor.Sărbătoarea a culminat cu sunetul de clopoţel care a anunţat prima ora din anul de studii.

Elevii au participat la prima lecţie, mai deosebita de alţi ani, deoarece în acest an, Ministerul Educației a decis ca fiecare instituție de învățământ să aleagă tema de discuție pentru prima oră.Profesorii au dat dovadă de creativitate şi au selectat  subiecte mai interesante pentru elevi, subiecte motivaționale.Elevii au fost activi, au discutat şi exprimat opinii referitor la subiectul orei.

Bodiu Liliana, profesor, gimnaziul Gîrbova

 

About rciumac

Check Also

Fii student la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei!

🎓 ADMITEREA 2024 Fii student la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei!👮🏻‍♀️ ✔️îți dorești o …

Добавить комментарий