Home / IES / Comunicat informativ s.Homuteanovca, r-ul Ialoveni

Comunicat informativ s.Homuteanovca, r-ul Ialoveni

Comunicat informativ

 

La data de 24 aprilie 2017  în  apropierea s.Homuteanovca, r-ul Ialoveni, la executarea lucrărilor de întindere a conductoarelor LEA-10 kV a avut loc un caz de electrocutare cu cet.Andrei Pînzari, anul naşterii 1991, angajat al FPC ”Capital” SRL în calitate de electromontor, soldat cu arsuri de gradul IV a membrelor superioare (ambele mîni), membrului inferior pe dreapta (genunchiului piciorului drept) și spate.

 

Circumstanţele accidentului.

Accidentul s-a produs la executarea lucrărilor de întindere a conductoarelor LEA-10 kV (fid.12, s/e Văratic 35/10 kV) la separatorul SX-651, montat pe pilonul nr.234/31, derivata spre s.Homuteanovca, r-ul Ialoveni, proprietate a ÎCS ”RED Union Fenosa” SA.

În urma calamităților naturale, produse în zilele de 20-21.04.2017, soldate cu căderea a 12 piloni și multiple rupturi de conductoare pe fiderul menționat, lucrările urmau a fi executate  la solicitarea ÎCS ”RED UNION FENOSA” SA, de către echipa sustrasă de la executarea lucrărilor similare în raionul Strășeni.

Pentru aceasta în data de 23.04.2017, orele 11-00, conform autorizației de lucru nr.11/04 (emitent Rotaru Ion, autorizația de lucru nu conține schema electrică a sectorului de lucru), a fost admisă echipa întreprinderii contractate FPC ”Capital”, conducător de lucrări și șef de lucrări Pădureț Petru (de menționat, că SRL Capital nu are dreptul de a emite autorizații de lucru), pentru executarea lucrărilor.

La finele zilei de lucru, ora 1830  data 23.04.2017 (conform inscripțiilor din autorizație de lucru), lucrările au fost finisate, uneltele strânse, mijloacele de protecție folosite de formație demontate.

Conform explicației d-lui Ion Rotaru, la rugămintea gasNaturalFenosa pentru 24.04.2017 FPC”CAPITAL” SRL a mai chemat o formațiune din sectorul Orhei (Căsian Dumitru, gr.V și Pânzari Andrei, gr.IV), pentru finalizarea lucrărilor la fiderul nominalizat.

Pe data de 24.04.17, fără a emite autorizația de lucru de RED Union Fenosa (nici de SRL Capital), știind faptul că pe sectorul unde s-a lucrat cu o zi înainte nu era tensiune, executantul de lucrări a luat decizia de a continua lucrările, repartizînd 4 persoane la montarea pilonilor (implicați în ziua precedentă la așa lucrări) și 2 persoane la întinderea conductoarelor (Căsian Dumitru, gr.V și Pânzari Andrei, gr.IV).

În timpul discuției pe telefon a d-lui Ion Rotaru cu reprezentantul gasNaturalfenosa Andrei Ciobanu (explicația dl.Ion Rotaru) pentru a clarifica ce-i cu autorizația de lucru pentru 24.04.2017, dl.Andrei Pânzari s-a urcat pe pilonul nr.234/31, pe care este instalat separatorul SX-651 (starea cuțitelor deschisă) cu scopul de a efectua lucrări de întindere a conductoarelor.

Despre faptul, că noaptea pe fiderul la care s-a lucrat anterior, a fost dată tensiune, nu cunoștea nici executorii de lucrări, nici reprezentantul RED Union Fenosa (dispecerii de la RED Union Fenosa nu au informat pe nimeni despre acest lucru). Fără a verifica lipsa tensiunii, la tentativa de a demonta conductorul LEA-10 kV, în urma apariției arcului electric electromontorul  A.Pînzari, a fost electrocutat grav, primind   arsuri de gradul IV a membrelor superioare (ambele mîni), membrului inferior pe dreapta (genunchiul piciorului drept) și spate. În urma deconectării LEA 10 kV de către brigada operativă ORED, verificarea lipsei tensiunii,  pătimitul a fost coborît jos. Între timp a sosit și Serviciul medical de urgență solicitat,  acordîndu-i primul ajutor medical și la transportat la spital. Toată perioada aceasta dl A.Pînzari era în conștiință și vorbea.

De menționat, că la omologarea SRL Capital de către RED Union Fenosa pentru a executa lucrări în instalațiile sale, termenul valabilității Comisiei de autorizare a personalului SRL Capital, era expirat.

Accidentul este în proces de investigare de către reprezentantul Comisariatului de Poliție Ialoveni și Inspecției Muncii.

 

 

Inspector IET Edineț  sector Ocnița              26.06.2017            Andrei Gîrtopan                   

 

About rciumac

Check Also

Внимание – «Электрическая энергия» — между помощью и особой опасностью !!!

Внимание – «Электрическая энергия» — между помощью и особой опасностью !!! Электрическая энергия, как самая …

Добавить комментарий