În ajunul sărbătorilor de iarnă, circa 100 de copii cu cerințe speciale din raionul Ocnița au primit cadouri, oferite de către Serviciul Asistență Psihopedagogică a Direcției Învățământ. La eveniment au fost prezente mai multe autorități, printre care Galina Zalevscaia, vicepreședinte de raion; Iurie Rusu, șef DASPF, reprezentanți ai Direcției Învățământ.
Pentru a le împărți darurile și a le crea o dispoziție magică de sărbătoare, echipa SAP a invitat copiii cu cerințe speciale, însoțiți de pedagogi sau părinți, la un eveniment cultural-artistic, desfășurat în incinta Școlii de Arte Teodor Negară din orașul Ocnița.
Concertul a fost organizat de către Centrul de Creație a Copiilor Ocnița, director Semion Rînja. În scenă a evoluat ansamblul vocal Vocile primăverii, conducător de cerc — Alexei Casenciuc și ansamblul de dans moder Impuls, conducător Ana Suslina.
Sărbătoarea a finalizat cu un mesaj de felicitare a șefei Serviciului Asistență Psihopedagogică, Victoria Cazacu. Dânsa a mulțumit tuturor pentru colaborare și susținere în organizarea acestui eveniment, dedicat copiilor cu cerințe educaționale speciale. Iar copiilor, prezenți în sală, le-a urat sănătate, curaj și credință în magia sărbătorilor de iarnă care vine să le aducă zâmbete, bucurie și multe cadouri frumoase.
În raionul Ocnița, în total sunt circa 150 de copii cu cerințe educaționale speciale.
Să nu uităm că, în fiecare moment din viață, suntem liberi să fim mai buni. Bunătatea înseamnă un zâmbet sincer, o privire plină de afecțiune, o vorbă caldă spusă la locul potrivit și la momentul potrivit.
EDIT Media