Home / Cotidian / Flori în memoria eroilor căzuţi în războiul din Afganistan

Flori în memoria eroilor căzuţi în războiul din Afganistan

Flori în memoria eroilor căzuţi în războiul din Afganistan

Desi au trecut 29 de ani, veteranii războiului din Afganistan nu vor uita niciodată experienţa tragică şi cutremurătoare din viaţa lor. Au participat peste 12 000 de ostaşi moldoveni. Acasă nu s-au întors 305, dintre care 5 – din raionul Ocniţa şi-au sacrificat viaţa în lupte din ţară străină.

Cu lacrimi în ochi şi flori vii, astăzi, la Ocniţa au fost comemoraţi eroii care au căzut pe câmpul de luptă în Afganistan. Evenimentul a adunat în jurul monumentului veteranii războiului din Afganistan, conducerea raionului, colaboratorii Inspectoratului de poliție, autorităţi locale, funcţionari publici, şefi de secţii şi direcţii, veteranii care au participat la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenței Republicii Moldova, participanții la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, profesori, elevi şi rudele ostaşilor decedaţi.

Această zi de memorie a fost omagiată prin discursuri ale autorităţilor şi amintiri ale camarizilor de luptă. N-a lipsit nici slujba de Înălțare și pomenirea eroilor neamului,   oficiată de preotul participant în războiul din Afganistan.

Cei prezenți la comemorare au depus flori în memoria ostașilor, care nu s-au întors de pe câmpul de luptă.

Activitatea s-a încheiat cu masa de pomenire în memoria celor căzuți, organizată cu suportul autorităților publice locale.

About rciumac

Check Also

MĂSURI DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR LA LĂCAȘELE DE CULT

MĂSURI DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR LA LĂCAȘELE DE CULTPentru prevenirea evenimentelor nedorite este necesară respectarea …

Добавить комментарий