Ziua ușilor deschise la Inspectoratul de Poliție Ocnița
La 16 decembrie, ușile au fost larg deschise pentru toți cei care au dorit să afle cu ce se ocupă anagajații poliției din Ocnița. La eveniment s-au adunat mai multe oficialități, dar și reprezentanți ai societății civile, inclusiv tineri, care au fost curioși să afle mai multe detalii din activitatea polițienească.
A demarat activitatea cu o retrospectivă a activității oamenilor legii pe parcursul anului 2017. Tot atunci, succinct, s-a vorbit despre fiecare proiect implementat în acest an de către angajații IP Ocnița: Poliția comunitară, Supraveghere de vecinătate. Un subiect important, pus în discuție, a fost Strategia de dezvoltare a Poliției.
Șeful Inspectoratului de poliție Ocnița, Oleg COJOCARI a menționat că cei 90 de angajați mereu strau la straja ordinii publice și, un rol important, la diminuarea crimelor săvârșite în raion, aparține anume profesionalismului și responsabilității de care dau dovadă angajații de poliție. Bunele rezultate au fost obținute și grație bunei conlucrări cu societatea civilă.
În semn de încurajare și conlucrare cu tinerii din echipa de voluntari Implică-te și Tu, șeful IP Ocnița le-a înmânat câte o Diplomă fiecărui tânăr din echipă.
Oaspeții prezenți la ședința Discuții cu societatea, au primit răspunsuri la numeroase întrebări .
Îndată, după ce a finalizat festivitatea solemnă, vizitatorii au putut admira o expoziție de mijloace speciale, echipament și arme din dotarea poliției din Ocnița.
Scopul organizării acestui eveniment a fost nu doar unul de informare a cetățenilor despre ce se ocupă poliția. Dar, totodată, unul de a îmbunătăți imaginea poliției în societate și a îmbunătăți activitatea oamenilor legii.
La Inspectoratul de Poliție Ocnița activează 90 colaboratori.
Ziua ușilor deschise este o sărbătoare prilejuită aniversării a 27 de ani de la crearea Poliției RM. În RM, anual, la 18 decembrie se marchează Ziua Poliției Naționale.