Atelier Regional organizat de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova la Ocniţa
Atelierul de lucru „Cooperarea intersectorială privind protecția copilului victimă: bune practici și provocări” , organizat de către Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova şi, realizat de către fundaţia elveţiană Terre des hommes Moldova, s-a desfăşurat, recent, la Ocniţa.
Evenimentul s-a axat pe identificarea bunelor practici, a provocărilor și a propunerilor de îmbunătățire a cooperării intersectoriale în raioanele Briceni şi Ocniţa.
Astfel, pentru participare, au fost invitate echipe multidisciplinare la nivel raional Ocniţa şi Briceni: vicepreşedintele pe probleme sociale; şeful Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei, şef serviciul Asistenţă comunitară, specialistul în Protecţia Dreptului Copilului; Direcţia Educaţie; Inspector de la Siguranţa copilului din cadrul Inspectoratului de Poliţie; specialist în protecţia mamei şi copilului, din domeniul ocrotirii sănătăţii.
Conform datelor oferite de către formatorul Triboi Cristina,reprezentanta de la Terre des homes Moldova, consolidarea capacităților profesioniștilor a avut loc în cadrul proiectului „Familie puternică pentru fiecare copil”, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și implementat în Republica Moldova de Asociația Obștească „Parteneriate pentru Fiecare Copil”, în perioada iunie 2014 — iunie 2017. Scopul proiectului este de a îmbunătăți siguranța, bunăstarea și dezvoltarea copiilor supuși unui grad înalt de vulnerabilitate, în special al celor lipsiți de îngrijire familială adecvată.
În plină desfăşurare a Atelierului, cu un cuvînt de salut şi urări de bine, în sala de lucru, pentru cîteva clipe, intrase d-na Stela GRIGORAŞ, Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei care, era într-o vizită de lucru în raionul Ocniţa. Succint, în prezenţa doamnei Ministru, au fost discutate şi unele probleme, iar răspunsurile d-nei Grigoraş au inspirat încrederea celor prezenţi.
Edit Ocniţa
Edit Ocnita Editie WEB raionul Ocnita














