Și în acest an, în ajun de Crăciun, Spitalul Raional Ocnița a beneficiat de un ajutor din Italia, organizat de Ala Vahnovan, stabilită cu traiul în Italia, originară din Gîrbova, raionul Ocnița.
De această dată, organizatoarea actului de binefacere, susținută de familia sa și, împreună cu grupul misionarilor, a donat Spitalului Raional Ocnița pături, lengerii de pat și o mașină de spălat.
Totodată, Ala Vahnovan a venit cu cadouri pentru copiii de la grădinița din satul natal.
Împreună cu primăria și copiii din Imer, localitatea unde sunt stabilită cu traiul în Italia, am organizat sărbătoarea Sfântului Nicolae, cu scopul de a aduna diferite jucării, dulciuri, rechizite școlare – pentru a fi donate copiilor din Gîrbova, spune Ala Vahnovan.
- Știm că de mai mulți ani veniți cu acte de binefacere pentru Ocnița. Cum a apărut ideea de a organiza actele de caritate?
Ala Vahnovan: Pentru a face acte de binefacere, nu e neapărat să fii bogat financiar, contează să fii bogat sufletește. Îmi place să aduc bucurii oamenilor, să-i ajut cu ce pot – așa m-au învățat părinții. Actele de caritate, aș spune, le realizez în memoria lor. Cum a început totul? În anul 2007 – când, împreună cu soțul, am vizitat o rudă la Spitalul Raional Ocnița. Am văzut starea tristă a secției de copii. Întorși în Italia, ne-am gândit cu soțul (de origine italiană) ce putem face ca să ajutăm mai mulți copii care au nevoie de susținere. Am început cu un lot mic pentru o familie cu mulți copii din Bîrlădeni, raionul Ocnița și, pentru secția de copii din Spitalul Raional Ocnița.
- Cum ați reușit să motivați și să organizați oamenii din Italia ca să ajute pe cei din Moldova? Din 2007, Dvs sistematic veniți cu acte de binefacere la Ocnița.
Ala Vahnovan: În 2010, cu ajutorul grupului Caritas, a baștinașilor din localitatea unde trăiesc, am colectat bunuri, fiind aduse în Ocnița cu un camion de 12 tone. Era în pragul sărbătorilor de iarnă. Atunci cu mine au venit în Moldova și câteva persoane din Italia care au contribuit la colectarea bunurilor. Ei au văzut bucuria oamenilor de la darurile împărțite la Azilul de bătrâni din Călărășeuca, Școala Auxiliară din Grinăuți-Moldova (acum nu mai funcționează), Spitalul Raional Ocnița, grădinițe, școli, familii vulnerabile. Revenind în Italia, despre călătoria noastră au aflat mai multe persoane, inclusiv primăria, diferite asociații, precum Crucea Roșie Italiană, grupul misionarilor, prietenii Africii, biserica catolică, întreprinderi, direcții ale azilurilor de bătrâni din localitate, colegii mei de serviciu, prieteni. Astfel, în următorul an, am reușit să adunăm și mai multe bunuri. Am venit în Moldova cu 8 camioane. De atunci, s-a creat ca o tradiție să venim cu acte de binefacere, în special, în ajun de sărbători, pentru Ocnița.
Apropo, aș vrea să menționez și buna colaborare cu autoritățile raionului Ocnița.
- În Noul An, aveți o urare pentru ocnițeni?
Ala Vahnovan: Să fim cu toții mai buni. Să ne iubim aproapele. Să nu uităm că dragostea față de oameni reprezintă o milostenie care compătimește și dăruiește. Un An Nou cu speranțe!
Ludmila Podgurschii