Home / Cotidian / Festivalul Național de Teatru Social, ediţia a VIII-a

Festivalul Național de Teatru Social, ediţia a VIII-a

Festivalul Național de Teatru Social, ediţia a VIII-a

Rețeaua de Tineri Educatori de la Egal la Egal Y-PEER Moldova a organizat ediția a VIII-a a Festivalului Național de Teatru Social cu genericul „Fii actor, nu spectator”.  În acest an, Festivalul s-a desfășurat în data de 25 noiembrie și a fost găzduit de Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din municipiul Bălți.

În cadrul Festivalului au participat peste 200 de tineri din diferite localități ale țării, care au format 12 echipe de teatru. Echipele au prezentat câte o piesă de teatru social, creată de ei special pentru Festival, pe o problemă actuală din viața tinerilor din Moldova. Scenele de teatru social din anul acesta vor aborda trei tematici:

* Necesitatea educației pentru sănătatea sexuală și reproductivă în școală, inclusiv sănătatea sexuală și reproductivă a tinerilor, prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală și HIV, a sarcinii neplanificate, a comportamentelor de risc, problemelor în perioada adolescenței, responsabilitatea pentru viața de familie etc.

* Prevenirea discriminării pe bază de sex sau orientare sexuală, statut social, discriminarea persoanelor cu dizabilități și alte aspecte.

* Abuzul de substanțe nocive în rândul tinerilor, precum abuzul de alcoolul, tutun, droguri, etc.

Echipele participante din acest an au fost selectate în baza unui concurs riguros din 29 de echipe care s-au înscris la Festival. Începând cu luna august, tinerii fost instruiți în tehnici de teatru social, organizate de Y-PEER Moldova, dar și în domeniul drepturilor și sănătății sexuale și reproductive. Ei au prezentat piesele de teatru în instituţiile de învăţământ din localităţile lor.

Cele mai bune 12 piese au ajuns la etapa finală a Festivalului Național de Teatru Social.Printre echipele selectate pentru etapa finală a fost şi echipa ,,Pheonix” din Gîrbova, Ocniţa.Tinerii actori au muncit mult: au participat le selectarea şi alcătuirea subiectului scenei de teatru social, au făcut numeroase repetiţii, au  desfăşurat prezentări ale scenetei în instituţia natală, prezentări în gimnaziul din s.Bîrnova.Deasemenea au jucat scena de teatru social în faţa profesorilor, părinţilor, dar şi în comunitate.

Mesajul scenei de teatru social a echipei ,,Pheonix” a fost:

Comercializarea către minori a băuturilor alcoolice şi a produselor de tutun este interzisă prin lege.Cu toate acestea adolescenţii le pot procura cu uşurinţă în magazine, deşi sunt nocive pentru organismul lor în dezvoltare.Nu rămâneţi indiferenţi faţă de sănătatea generaţiei care creşte ! Nu comercializaţi băuturi spirtoase şi tutun minorilor !

Prin artă și improvizație tinerii actori au îndemnat publicul să participe la găsirea soluțiilor pentru problema abordată.

La deschiderea oficială a evenimentului un cuvînt de salut s-a oferit:

—        Reprezentatului Fondului ONU pentru Populație, Rita Columbia;

—        Directorului LT ,,Bogdan Petriceicu Hajdeu”, mun. Bălți,Dumitru Babin;

—         Directorului Teatrului Naţional ,,Vasile Alecsandri”, mun.Bălţi, Slavian Vlad;

—        Coordonatorilor Festivalului Național de Teatru Social, Bantea Maria şi Babin Cristian.

Agenda festivalului a inclus şi repetiții pe scena de teatru, dar şi un Târg de tineret în holul teatrului.În cadrul acestuia tinerii au participat în diverse activităţi ce au vizat subiecte importante privind problemele în perioada adolescenţei: protejarea sănătăţii reproductive, prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală şi HIV, a sarcinilor nedorite — teme de interes pentru tineri.Copii din Gîrbova au participat cu o deosebită plăcere la aceste activităţi.

Festivalul Naţional de Teatru Social și-a desemnat câștigătorii.

Cele mai creative trupe artistice au fost premiate. Locul I i-a revenit echipei din Şoldăneşti, pe locul doi s-au situat cei din mun.Bălţi, iar locul III a fost obținut de echipa din Soroca. Premiul special a fost obținut de echipa de tineri educatori de la egal la egal  din Rezina.

Din această participare la festival copii din Gîrbova s-au intors cu o diplomă şi cadouri pentru fiecare membru al echipei de teatru.A fost o experienţă foarte preţioasă pentru tinerii actori.

Bodiu Liliana, profesoară

 în gimnaziul Gîrbova

 

 

About rciumac

Check Also

«Siguranța prin recensământul armelor: Controlează, Raportează, Protejează»

Inspectoratul de Poliție Ocnița se alătură Campaniei «Siguranța prin recensământul armelor: Controlează, Raportează, Protejează» Inspectoratul …

Добавить комментарий