Asistenții medicali/nursele ai IMSP SR Ocnița au marcat Ziua lor profesională. Le-a fost apreciată munca și devotamentul față de profesia aleasă, cu flori și Diplome, fiindu-le menționate realizările. Potrivit informației oferite de șeful IMSP SR Ocnița, Damian Guțu, prin ordin, din partea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a fost menționată cu Diplomă Emilia Punga, asistentă superioară, secția boli cronice. Emilia Punga activează mai mult de 4 decenii în acest domeniu. În total, la spitalul raional activează circa 180 de asistenți medicali, ce constituie 70% din numărul total de angajați.
Mesajul de felicitare al șefului IMSP SR Ocnița, Damian Guțu, cu prilejul Zilei internaționale a nurselor
Vă felicit cu drag și mult respect, cele care v-ați legat existența de nobila profesie –de a încuraja, ocroti și dărui sănătatea. Apreciez mult responsabilitatea, devotamentul și atitudinea dvs călduroasă față de lucrul ce-l îndepliniți. Sunteți asemenea unei raze de soare care știți a mângâia și alina durerea pacienților. Tot dvs sunteți acea stâncă care poate încuraja și dărui noi forțe și încredere. Să vă bucurați de stima și recunoștința pacienților! Nu în ultimul rând, vă doresc sănătate, mult curaj și entuziasm în activitatea dumneavoastră zilnică pe care o îndepliniți cu dăruire, profesionalism, credință și bunăvoință, astfel contribuind la vindecarea pacienților nostril! La mulți ani!
Cu respect, Damian Guțu, șef IMSP SR Ocnița