Home / Cotidian / Sfaturi pentru părinți. Cum de sporit interesul copilului față de școală

Sfaturi pentru părinți. Cum de sporit interesul copilului față de școală

 

 

 

Unde-i pofta de școală? După câteva zile al unui nou an școlar, întrebați mai mulți copii (cu vârste diferite) cum se simt, au spus – Bine, Perfect – mai puțini și – Plictisitor – au răspuns cei mai mulți. Întrebarea mea firească a fost De ce? Motivele invocate de copii, m-au îndemnat să apelez la Svetlana Lupu, psiholog, pentru a ne spune de unde vine această plictiseală la școală, ce pune stăpânire pe copii și, ce să întreprindem noi, părinții, ca să le sporim interesul de carte. Din start spun, plictiseala copiilor la școală, vine de acasă. Răspunsul poate să deranjeze. În contextul acestor gânduri, vă las să citiți și să analizăți cele expuse de psihologul Svetlana Lupu:

Sarcina care mi-ați  încredințat-o, de a explica părinților, de ce copiii pierd atât de ușor „pofta” de școală și ce e de făcut pentru a schimba starea de lucruri, e și ușoară și, totodată, foarte grea. Ușoară, fiindcă ceea ce se vede clar, e ușor de explicat, dar a găsi soluții și mai ales a aplica aceste soluții în practică, e enorm de complicat. Din următoarele rânduri veți afla de ce.

Când vin copiii pentru prima oară la școală în clasa întâi, întrebați-i, cum le pare și vă asigur, că din 100 de răspunsuri, în 90 veți auzi entuziasm, plăcere, bucurie, satisfacție și doar 10 (sau chiar mai puțin) vor fi nemulțumiți de schimbările care se petrec în viața lor.  E firesc: solemnitate, clasă curată și luminoasă, uniformă nou-nouță, învățătoare blândă și primitoare, părinți emoționați și bine dispuși. Dar, peste câteva luni totul se schimbă absolut în opus: doar 10 din 100 vor mai rămâne la părerea inițială. Ce s-a întâmplat? Se cere de recunoscut un adevăr, că odată cu primele litere, copiii încep să învețe și dezgustul față de școală. Și dacă la vârsta copilăriei (vârsta claselor primare) ei sunt mai conformiști și le suportă pe toate mai ușor, atunci la vârsta preadolescentă (în clasele gimnaziale), protestele, revoltele și conflictele sunt greu de evitat.

De ce se întâmplă așa?

Se vorbește mult despre faptul că acum copiii sunt mai altfel decât eram noi, părinții și buneii la vârsta lor. Și în această  concluzie toți actorii implicați în educație (părinți, sistemul educațional) ne găsim îndreptățire și confort. Și pornim lupta: să-i „împingem” în niște reguli, dogme care să ne simplifice efortul. Desigur în această luptă învingător nu iese nimeni, dar lupta, luptă rămâne și acolo unde se luptă, desigur nu există pace, lipsește înțelegerea și acceptarea. Fiecare trage „jăraticul” la turta sa și fiecare o mănâncă, până la urmă, crudă și doar un pic afumată (metaforic fie spus).

Vă îndemn să ne mai „scufundăm” un pic în situație și să înțelegem, cum se întâmplă acest proces de dezvoltare a  „antipatiei școlare”.  Știți cum e în exercițiul cu lămâia: e de ajuns să privești o lămâie și pe loc simți cum salivezi, fiindcă din experiență cunoști deja că e acră și datorită acestui gust gura se umple cu saliva. Exact așa e și în crearea atitudinii școlare la elevi. La început școala și tot ce e legat de ea pare „foarte gustoasă”. Ei sunt sinceri, deschiși, curioși, activitatea lecției pare un joc interesant, captivant. Dar peste ceva timp pornesc primele insuccese: greu se unesc literele între ele la citit, e complicat să aduni 4 cu 7, problemele nu se vreau pătrunse, literele ies de sub pix cam necioplite… Și toate acestea sunt însoțite, de obicei, de critica cuiva, (a învățătoarei sau a părintelui), ceartă, iritare, pedeapsă, lacrimi, disperare… Câteva experiențe de acest fel și gata, se formează reflex condiționat de a reacționa la cuvântul „școală” și la tot ce e legat de ea, cu o senzație de dezamăgire,(totul nu e așa cum i-a părut la început), frică,(că nu va reuși la teme și va fi pedepsit),  vinovăție (că cineva se „chinuie” cu el, dar degeaba), devalorizare (că e greu de cap și nimic bun nu va crește din el), rușine (că din nou va fi umilit de profesor, colegi, părinți)…Și încă multe alte „adevăruri despre sine” pe care le aude zilnic de la acei care „îl iubesc mult de tot și vor să facă din el OM”. Dar de fapt este „prădat” de starea de bucurie, fericire, încredere în sine, ceea ce cu adevărat îl formează ca om împlinit și de succes. Dar nu, acum nu de succesul lui de peste ani e nevoie, ci de litere scrise perfect caligrafic, de sume și diferențe corecte, de 120 cuvinte citite pe minută! Și chiar dacă critica și umilirea zilnică îi fură din personalitate,  de asta nu-i pasă nimănui. Iată aici pornește ura față de școală și față de acei care s-au angajat să-l educe, să crească din el un om mare, dar … lipsit de demnitate. Căci nu i se acceptă temperamentul cam flegmatic, toți îi cer să gândească mai repede, să citească mai iute; nu i se aprobă inteligența kinestezică care îi este proprie lui, toți așteaptă inteligențe academice, altfel e criticat și umilit. Și nu pricepe, de ce afirmă cei maturi că fiecare are dreptul să fie așa cum este: special, cu individualitatea sa.

De ce toți îmi cer să fiu cum e Cutare, că e mai cuminte, scrie mai frumos, citește mai repede? Eu sunt special! De ce nu mă accepți?!

Răspunsul e simplu: Cu 20-40 de individualități în clasă e greu de lucrat. E mult mai ușor când toți „au aceeași față, același mod de a gândi, și a răspunde… Într-un cuvânt, să fie previzibil.

Nu, nu vreau să învinuiesc aici pe nimeni. Dacă mai sus a fost simplu de înțeles, mai departe totul se face destul de complicat, fiindcă este vorba despre maturii – actori educaționali, care și ei la rândul lor, fiind copii, au fost educați de alți maturi, de la care au preluat modele și pe care le aplică aproape cu exactitate. Cine a avut noroc de educatori înțelepți, calmi, responsabili, ușor îi va fi să manifeste aceste calități față de discipoli, dar profesorul sau părintele care în copilărie a avut parte de o învățătoare severă, rigidă și de părinți violenți, va trebui să muncească mult la dezvoltarea sa personală, pentru a deveni o persoană care să corespundă așteptărilor generației actuale, care cu adevărat sunt mai altfel decât eram noi. Pe cei de azi nu-i putem minți că suntem înțelepți dacă nu suntem astfel, ei nu ne cred că-i iubim, dacă nu știm ce înseamnă a iubi… Ei nu știu să ne respecte atunci când ne scoatem în evidență vulnerabilitatea emoțională, incapacitatea de a da dovadă de maturitate. Eu nu doresc să ne accepte atunci când noi din contul lor ne recuperăm rănile noastre din copilărie, umilindu-i fiindcă, la rândul nostru am fost umiliți noi cândva. Ei doresc să fim veridici: maturi și cu demnitate. Atunci ei ne vor trata cu respect și cu încredere.

Dacă, totuși, cineva e cointeresat să-și crească copiii cu adevărat fericiți, fără frică și dezgust față de școală, aceștea ar trebui să fie, în primul rând, părinții și ei primii să-și accepte „odrasla” așa cum este: cu temperamentul său, cu capacitățile și potențialul intelectual propriu, fără a aștepta mai mult decât are, ci să contribuie la dezvoltarea calităților „speciale, proprii doar lui” și să nu permită nimănui!!! să-l umilească, să-i insufle frică, rușine sau vinovăție. Cu aceste stări e ușor de manipulat, de obținut disciplină, supunere, dar sunt foarte distructive, atât psihologic, cât și somatic. E bine să țină minte fiecare participant educational (părinte, profesor), dacă, pentru a vă realiza ambițiile proprii sau dând dovadă de neinteligență emoțională, îl faceți pe copil să simtă frică, rușine sau vinovăție, de fapt ucudeți în el cea mai importantă parte din personalitatea lui. Îl deposedați de capacitatea de a fi un om curajos, optimist, fericit, sănătos…

Dacă e să răspund scurt, ce trebuie să facem ca copiii să nu piardă interesul față de școală, atunci aș zice așa: să nu-i învățăm s-o urască odată cu însușirea primelor litere. Să permitem fiecărui să învețe în tempoul lui propriu, să nu așteptăm mai mult decât poate da, să nu criticăm ci să încurajăm fiecare succes, cât de microscopic n-ar fi el. Oare nu asta ne-am dori fiecare dintre noi?

Doamna Svetlana, vă mulțumim pentru aceste sfaturi prețioase.

Fiecare dintre dumneavoastră care ați avut răbdarea să citiți până la sfârșit acest articol, așteptați și vă doriți rezultate și mai bune pentru copii sau nepoți. Este firesc, să începem schimbarea de la noi înșine, maturii. Einstein spunea că e o nebunie să faci același lucru și să aștepți rezultate diferite. Deci, să ne unim eforturile, pentru a ne bucura împreună de generația în creștere! Să fim mai aproape de copii, să le știm temerile și fricile, pentru a-i ajuta să le depășească; să le cunoaștem succesele, până la cele mai neînsemnate, pentru a-i învăța, prin exemplul nostru, să se bucure de ele, să le cunoaștem visele, pentru a-i încuraja zborul lin și sigur spre ele. Fie ca noul an școlar să fie unul mai rodnic și mai aproape de interesul copilului!

Ludmila Podgurschii

 

 

About rciumac

Check Also

Festivitate solemnă dedicată Zilei lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei

Cu prilejul Zilei lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei, la Ocnița s-a desfășurat o festivitate …

Добавить комментарий