„De ce-mi permiți să-ți fac asta? Fii curajoasă și ridică-te”.

 

Despre  naveta în cercul violenței, de la criză spre luna de miere și înapoi

«Ne-am căsătorit la o vârstă destul de conștientă, fiindcă nu eram la prima căsnicie, ambii aveam în spate câte o relație care a eșuat. În scurt timp mi-am dat seama că am dat-o din nou în bară. Ba chiar și mai rău ca prima dată. Aveam senzația că trăiesc concomitent cu doi bărbați: unul era atent, grijuliu, nobil și foarte bun la inimă. Și asta dura câteva săptămâni. Apoi devenea ursuz, supărăcios, agresiv, mă insulta, mă umilea, mă privea cu dispreț, evita intimitatea. Și asta tot dura câteva săptămâni. Nu mai suportam. Plângeam, îl rugam să-mi explice cu ce am greșit, îmi ceream iertare, îl rugam să nu mă ignore, fiindcă asta mă distruge. Dar el râdea, se amuza. Din asta el primea satisfacție enormă. Încercasem să plec de la el. Atunci el devenea din nou dulce, îmi făcea cadouri, mă înconjura cu atenție și eu mă topeam.  Pentru mine aceste transformări ale lui au devenit un adevărat calvar emoțional. Nu mai doream să rămân în cuplu. Dar nu știam unde să plec. Eram dependentă de el economic. Iar cel mai grav, eu eram conștientă că nu mai pot cu el, dar nici nu pot fără el.

Peste vre-o 10 ani de pendulare între suferință și fericire, după o discuție cu psihologul,  am înțeles că fac naveta „în ciclul violenței” de la criză spre „luna de miere” și înapoi. La început eram disperată: sunt victima violenței psihologice și nici nu mi-am dat seama de asta! Mereu mă consideram vinovată, inutilă, incapabilă. Și soțul mă „ajuta” să mă conving că nu sunt nici mama bună, nici gospodină, nici femeie, nici „bună de companie”. Adevărată nulitate. Deja îl credeam și mă sufocam. Până când într-o zi am spus: Gata, nu mai pot! Și m-am dus iarăși la psiholog.

Știți ce a urmat? Pentru început m-am angajat la muncă. Soțul era categoric împotrivă, dar asta a fost prima mea victorie. Apoi m-am înscris la niște cursuri de specializare, ulterior am făcut facultatea, masterat. Acum sunt absolut independentă economic, cu locuință proprie, cu job, hobby și cu încredere în ziua de mâine.

Da, n-a fost ușor. Un manipulator mai talentat ca soțul meu nu știu dacă există. Le-a încercat pe toate: și cu umilire („ce poți tu fără mine?”), și cu învinuire (când eu am nevoie de ajutorul tău, tu nu ești acasă), și cu amenințări („las-că vei vedea tu cum e fără mine…”). Am rezistat. Calm, fără ceartă, fără explicații, doar cu: „Eu am dreptul să învăț, să muncesc, să mă simt om…”  Până la urmă s-a conformat, n-a avut de ales, pur și simplu nu i-am permis lui să aleagă, am ales eu. Și sunt bine. Mă simt o femeie respectată și  încrezută în sine. Nu mai cedez în fața manipulărilor și nu mai fac naveta în ciclul violenței».

Este istoria de viață a Liliei R. din orașul Ocnița. Cu greu a acceptat să discute despre acest subiect. A recunoscut că cel mai complicat lucru a fost luarea  deciziei de a vorbi cu psihologul.

 

Svetlana Lupu, psiholog, orașul Ocnița: Îmi amintesc cazul Liliei. Este prima clientă care, cu atâta smerenie, a spus că nu este o soție bună.  Se învinuia că nu are abilități de comunicare eficientă, are caracter încăpățânat și-și provoacă soțul la ceartă, care mai apoi se transformă într-un conflict de durată, în urma căruia are de suferit tot ea. Sunt bucuroasă că am fost auzită și am reușit s-o ajut.

 

• Doamna Lupu, Vă rugăm să extindem acest subiect și, să ne spuneți, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă fenomenul de violență psihologică și care ar fi cauzele apariției lui?
• Fenomenul VIOLENȚĂ, indiferent dacă e vorba de abuz fizic, economic, spiritual, el întotdeauna este însoțit de o presiune psihologică, de aceea victima, în primul rând, este afectată emoțional. Desigur, nimic plăcut în asta, însă e un fapt inevitabil în acest sistem dual în care noi cu dumneavoastră existăm. Mai mult decât atât, e un fenomen cu anumite beneficii, din acest motiv, fenomenul de violență supraviețuiește, indiferent de tot efortul care se depune pentru a-l extirpa și apare acolo unde apare victima. Părerea mea este că anume victima în sine este centrul acestui „Univers”, numit fenomenul violenței, care nu este altceva, decât o interacțiune dintre două părți, un fel de dans în doi, în care victima e cel care conduce.  Și apoi, mai adăugăm la toate acestea încă un fenomen, numit COMPETIȚIA și obținem un tablou integru. Procesul violenței e un fel de competiție dintre cei doi, în care există aparența că cineva câștigă, iar cineva pierde. Dar de fapt, câștigători sunt ambii, important e să învețe a înțelege acest fapt. 

Apare acest fenomen în fiecare dintre noi, cu mult  înainte de naștere. Îl învățăm, sau mai bine zis, ne învață părinții, mai întâi atunci când mama însărcinată trăiește careva frustrări, frici, neliniști… un buchet întreg de stări de frecvență joasă, care, dacă ne referim la teoria lui David R. Hawkins, Nivelurile de conștiință, constituie un aliaj de stări de victimă. Apoi, continuăm această „facultate” odată cu nașterea, când micuțul trăiește drama expulzării lui din „zona de confort” în burta mamei, urmat de mulțimea de situații dure în relația cu părinții: pedepse, interziceri, restricții… care, desigur, sunt extrem de necesare, pentru a proteja de pericole, de situații nedorite. Dar, un copil care nu are experiența adultului, aceste procese le percepe ca pe o nedreptate, dușmănie, lipsă de iubire. Unii copii se conformează ușor, de obicei aceștea sunt predispuși de a juca mai apoi rolul de victimă. Alții – opun rezistență, aceștea sunt viitorii agresori. Și un rol, și celălalt este un mecanism de supraviețuire, nimic mai mult. Știți care e mesajul agresorului față de victimă? „De ce-mi permiți să-ți fac asta? Fii curajoasă și ridică-te” sau „Vezi care e atitudinea ta față de sine? Dacă nu-ți place, n-ai decât să ți-o schimbi”.

 

• Totuși, care sunt semnele de manifestare a violenței psihologice ? Cum un om își poate da seama că este victima acestui fenomen?
• Din nou voi face trimitere la Nivelurile de conștiință a lui David R. Hawkins. Starea victimei este de frică, vinovăție, rușine. Dacă descoperi în sine aceste emoții în raport cu cineva, înseamnă că această persoană te face să te victimizezi. E alegerea noastră să rămânem aici, sau să ne ridicăm frecvența, adică să ne ridicăm spre frecvența stării de CURAJ, pentru a părăsi un mediu, o comunitate, o interacțiune… de a părăsi rolul de victimă. Problema e că victima nu cunoaște cum să-și părăsească FRICA, de aceea și avem acest fenomen pe poziții destul de sigure în societatea noastră.

 

 

• Ce impact poate avea violența psihologică sistematică asupra unei persoane?
• Impactul depinde de la caz la caz. De exemplu, persoana care alege să opună rezistență, deja se conectează pe o frecvență înaltă – frecvența curajului și începe a se transforma, a evolua și, la o anumită etapă a vieții, părăsește acest scenariu. Dacă victima alege să trăiască timp îndelungat în frecvența joasă, trăind stări de frică, rușine, vinovăție, fără a întreprinde măsuri de transformare, atunci nu este exclus că va dezvolta careva tulburări sau boli psihice și/sau somatice.

 

• Cum evoluează violența psihologică într-un cuplu?
• Da, foarte potrivit ați formulat, violența evoluează, se adaptează, caută „mecanisme de supraviețuire” și, nu doar în cuplu, dar și în orice comunitate, fie că e vorba de relații de subaltern — șef, colegi, prieteni… Orice „erupție” violentă este anticipată de o tensiune emoțională, ulterior, „scenariul dur, violent” este urmat de o scădere a tensiunii, care este încununată cu o pauză de „flori și bomboane”, în perioada căreia agresorul se simte vinovat, încearcă să „repare” relația cu afecțiune, cadouri, scuze, încât victima și agresorul aparent se schimbă cu locurile.  Agresorul trăiește frustrări, iar victima starea de victorie. Datorită acestui „cerc”, victima pierde vigilența, propria suferință se transformă în compasiune pentru agresor, îl iartă, îl acceptă și, astfel, îl încurajează să se „prindă din nou în horă”. Așa începe din nou tensiunea în relații cu toate consecințele ce vor urma.

 

• Care ar fi paşii de urmat în cazul când omul își dă seama ca este supus violenței psihologice, fie în cuplu sau la locul de muncă?
• Spre regret, nu există formule unice pentru toți și fiecare, dar dacă pornim de la faptul că efectele violenței sunt umilința, neîncrederea în sine, devalorizarea, atunci este important ca persoana care se identifică astfel, să-și recunoască acest fapt. Apoi dându-și  seama că este prinsă în „mreaja cercului violenței” dar, din anumite motive, nu poate părăsi agresorul, să înțeleagă că, după perioada însorită, vor urma din nou furtuni și, va fi necesar să întreprindă acțiuni pentru a „supraviețui fără pierderi” în perioada de criză. În primul rând, e necesar să ia măsuri de protecție, să reducă la minim interacțiunea cu agresorul, să nu încerce să-l „educe”, să-i explice, să-i aducă argumente… Totul e zadarnic. Agresorul, care este supus tensiunii emoționale, trăiește o suferință insuportabilă și simte nevoia de a se elibera. Modalitatea sigură este de a ataca o altă persoană.  În aceste momente de criză agresorul se percepe victimă și el poate găsi o mulțime de motive pentru a învinui, umili, îngrozi partenerul.  

 

• Sfatul psihologului pentru persoanele care au frică, n-au curaj de a schimba ceva? Cum pot iesi din rolul de victimă?
• Folosiți această dificultate ca pe o oportunitate! Anterior am spus că, de fapt, agresorul transmite un mesaj prin comportamentul său agresiv, în el victima ar trebui să se privească ca într-o proiecție a sa. El te umilește, te devalorizează – tu încearcă să-ți descoperi punctele forte și să le dezvolți și să devii valoare pentru sine. El te provoacă – tu privește ca pe un îndemn de a crește, a te transforma într-o versiune mai superioară.

 

• Mulțumim pentru că ați acceptat provocarea de a vorbi despre violența psihologică și, ne-ați ajutat să relatăm despre acest tip de violență care se întâmplă destul de frecvent în familiile din republica Moldova.

 

Ludmila Podgurschii

 

În fiecare lună, circa 100 de femei fac un pas important în viața lor. Uneori, acest pas este ultima lor speranță că vor fi auzite, înțelese și susținute. În fiecare lună, circa 100 de femei aleg să nu mai tolereze violența în familie și apelează la serviciile Centrului de Drept al Femeilor pentru a primi ajurtorul specialiștilor. Împreună schimbăm vieți!